Opere clasice publicate care nu au fost niciodată terminate
Flaubert a început să lucreze la Bouvard și Pécuchet în 1863 și a lucrat obsesiv asupra cărţii până la moartea sa în 1880 - a lua o pauză doar pentru a scrie Trei povești în 1875-1876.
El a fost atât de obsedat de această carte încât se crede că a citit peste 1.500 de cărți pentru a-şi pregătirea discursul epic, așteaptându-se ca acest roman să fie capodopera sa. Cartea, publicată la un an după moartea lui Flaubert, spune povestea a doi prieteni, copişti de meserie. Unul îşi scrie numele pe căptuşeala pălăriei, iar celălalt, pe căptuşeala şepcii - "Ia te uită, am avut aceeaşi idee". Aşa se cunosc Bouvard şi Pécuchet, şi din acest moment începe povestea lor. Nemulţumiţi de "vânzoleala" urbană, dar şi ajutaţi de o moştenire, cei doi se mută la ţară. Ajunşi nu fără peripeţii acolo, încep să se adapteze la traiul patriarhal: agricultură, pomicultură, grădinărit, creşterea animalelor etc.
Se plictisesc repede de orice îndeletnicire şi de-aici înainte devin autodidacţi, trecând prin tot felul de "domenii": chimie, medicină, geologie, literatură, gramatică, istorie, religie etc. Lecturi, discuţii, experi mente şi boacăne, cercetări şi ghinioane, totul arată prostia burgheză. Cu toate acestea, manuscrisul se opreşte brusc în mijlocul poveştii, fără un deznodământ concret. Notiţele rămase de la autor relevă faptul că acesta ar fi dorit ca în finalul romanului sătenii să îi alunge pe cei doi protagonişti, aceştia revenind la locurile lor de muncă dinainte de întreaga aventură.
