Acum ne despartim – Surpriza pe care o meritau cititorii lui Truman Capote

În inima New York-ului, metropola cosmopolită de care se leagă şi faima lui Truman Capote, s-ar putea să dai peste nişte comori. Sapi în arhiva Bibliotecii Publice şi găseşti o colecţie de proze scurte scrise de acesta înainte de a de a deveni marele Truman Capote. Şlefuite în adolescenţă, prozele din volumul Acum ne despărţim pot fi considerate la fel de bune precum cele din perioada maturităţii. Calitatea lor este dată de profunzimea psihologică pusă pe seama unei empatii precoce.

Nu despre jungla urbană cu zgârie-nori este vorba în cele paisprezece povestiri din acest volum, ci despre un ţinut magic, fascinant pe cât de înfricoşător, dur pe cât de sentimental. Este vorba despre vechiul Sud, cu ale lui păcate devenite inepuizabile surse de inspiraţie, ispite cu desfăşurări patologice, secrete şi neîmpliniri transgeneraţionale, contradicţii, segregări şi biografii halucinante.

Sudul care îl bântuie pe Capote este exact aşa cum ţi-l imaginezi dacă ai citit romanele scrise de Toni Morrison, piesele lui Tennessee Williams ori ai auzit sfâşietoarele versuri cântate de vocile de abanos lansate în localurile rău famate. Un ţinut îmbibat în patimile ce întreţin percepţia propriei inadecvări, nişte patimi ce se vor asanate prin aparenţe, dar sfârşesc prin a deveni capcane sumbre precum zonele mlăştinoase cu arbori având noaptea siluete spectrale. Deşi în Sudul cunoscut de Capote segregarea îşi spunea cuvântul atât la nivel social, cât şi individual prin scindarea între instinct şi datorie, libertate şi reputaţie, lumea interioară a personajelor este de fapt o contopire a extremelor. Găseşti în poveştile de viaţă ale personajelor scene de o duioşie ireală, dar şi de o asprime pe cât de absurdă pe atât de palpabilă.

Cele paisprezece povestiri te înduioşează prin compasiunea fără limite faţă de natura umană dezvăluită din perspectiva marginalilor, a celor înspinguraţi, dezrădăcinaţi şi rămaşi într-o lume apusă, uitată  sau chiar batjocorită de ceilalţi. Descoperi în aceste povestiri atmosfera întunecată a unui roman gotic, infiltrată în conacele şi în ţinutul mlăştinos ale Sudului (Străinul familial, Spaima mlaştinii), picturalitatea ce uneşte morbidul şi delicateţea, frumuseţea naturii şi putreziciunea, amintindu-ţi de reprezentarea Ofeliei dintr-un tablou al unui pictor prerafaelit (Domnisoara Belle Rankin), precum şi o captivantă galerie umană ce reuneşte aproape toate acele tipologii asociate Sudului. De fapt, în aceste proze Capote a conservat varietatea umană a locului ce i-a marcat copilăria zguduită de lipsurile şi dramele familiei sale. Aici, în Sudul primilor ani de viaţă, arşiţa, mlaştina lacomă sau fantomele unui trecut colonial pot căpăta forme supradimensionate, mitice, iar tragediile pot fi înşfăcate de grotesc şi de absurdul coşmăresc gata să râdă hâd ori de câte ori adulmecă fragilitatea.

Citește în continuare aici.