Anatomia unei revoluții în era tehnologică

Ceea ce-i reușește lui Vonnegut este să descrie micile mari nenorociri cu umor și ironie fină „în pofida circumstanțelor, sau mai degrabă, din cauza lor”. Ironic, Doctorul Proteus este părăsit de soție, pe care voia el s-o părăsească. Ironic, acesta joacă rolul unui idiot util, sau a unui fals Mesia, rol care îi este profund antipatic, dar vorba lui Lasher, misonarul : „Zâmbește, doctor Proteus – acum ești cineva, cum era și bătrânul tău.” Ironic, toți se tem să moară uitați, dar vor fi pierduți în istorie, pentru că timpul niciodată nu a fost personalizat. Țineți minte numele vreunui indian, a vreunei căpetenii a pieilor roșii?

E amuzant cum serviciile secrete sunt mobilizate din cauza unui stejar vandalizat de o femeie înfuriată. E aproape comic să vezi bărbați care se întrec la cine bocește mai tare de dragul simbolului mort (care nu e mort, dar probabil nu va mai face ghinde). De altfel, toată nuvela este presărată de astfel de momente, în care plânsul se îmbină cu râsul, dar și o bănuială care nu-ți dă pace pe parcursul celor 335 pagini: cine a fost Kurt Vonnegut? Un clarvăzător? Un extraterestru care își împarte planurile pentru experimentele sociale din viitor?

Citește continuarea recenziei pe Bookblog.ro.