Arta şi banii
Legată milenar de ideea de frumos, arta a devenit mai de curând o industrie. Un marketing complex în care nu mai e frumos ceea ce o anume cutumă culturală impune a fi ca atare, ci e frumos doar ceea ce se vinde bine.
Oamenii s-au bucurat de artă încă din preistorie cu aceeaşi empatie probabil ca şi în prezent. Dar nu dintotdeauna au şi reflectat asupra ei. De sensul artei s-au preocupat profund Moderniştii, până într-atâta încât un Marcel Proust încununează teoriile moderniste ale autonomiei esteticului prin celebrul articol În contra lui Sainte- Beuve. Sainte-Beuve instituise biografismul susţinând că viaţa unui scriitor influenţează ficţiunea lui. Proust face istorie recuzând concepţia sainte-beuviană şi problematizând: dar dacă însăşi creaţia reconfigurează viaţa personală a unui scriitor? Nimic mai sugestiv nu putea fi adus în sprijinul autonomizării esteticului.
Atunci Pierre Bourdieu se situează, la ani distanţă, prin al său studiu sociologic intitulat Regulile artei în contra lui Marcel Proust însuşi. Bourdieu este primul sociolog care atestă că un text literar nu generează doar lectură estetică (pentru filologi, critici, cititori pasionați ori editori), ci şi alte tipuri de lecturi: istorică pentru istorici, psihanalitică pentru pshihanalişti, sociologică pentru sociologi şamd.
Practicând metoda sociologică asupra operei lui Gustave Flaubert lui Bourdieu îi reuşeşte o analiză a câmpurilor de putere din romanul Educaţia sentimentală. El arată în ce măsură personajele ficţionale devin reprezentative pentru tipologiile de cititori ai vremii: burghezii, aristocraţii, săracii, boemii, artiştii. Desfide astfel ideea generică a infailibilităţii literaturii. Pentru Bourdieu arta nu este un produs aerat, pur, inocent precum l-ar fi consacrat criticii literari, înclinaţi spre absolutizarea obiectului lor de studiu. Din contră, e un produs social rezultat din interferenţele şi tensiunile economice şi politice, nu de puţine ori. Or, ,,educaţia sentimentală a lui Frederic constă în descoperirea progresivă a incompatibilităţii dintre cele două câmpuri arta şi banii, iubirea pură şi amorul mercenar...''(p.49).
Extraordinar de interesante sunt analizele lui Pierre Bourdieu asupra consolidării boemei franceze pe vremea lui Charles Baudelaire şi a lui Gustave Flaubert. În epoca respectivă, aceea a industrializării progresive, arta se naşte implicit din resentimetul artistului sărac care asistă neputincios la viciile tot mai opulente ale unei burghezii tot mai potente. Domnia banului se impune şi alterează definitiv orice idealism. Astfel Frederic, personajul central din Educaţia sentimentală, ajunge să se convingă pe pielea lui că niciodată fericirea reală nu va acoperi proiecţia fericirii visate. Dacă nu erai un moştenitor bogat şi nici un industriaş în devenire, dacă iubeai refugiile artei, nu-ţi rămânea decât să frecventezi boema. Astfel că boema franceză devine curând un câmp cultural în sine ce se baricadează în sintagme ca ,,arta pentru artă'' şi care în orice caz instituie un modus vivendi, o artă de a trăi boem ce fascinează şi impune modele culturale până chiar şi în prezent. Mitologici taste makers vreme de un secol, artiştii boemei franceze au lăsat moştenire nu doar o artă de mare valoare, ci şi gustul etern pentru a trăi...nonconformist şi liber.
