Așa merg lucrurile!

Nu-mi vine să cred că l-am descoperit pe Kurt Vonnegut abia acum un an de zile, trăind 26 de ani fără să fi gustat deloc din irezistibilul său umor! În august anul trecut am citit prima carte de Vonnegut, Pianul Mecanic, și țin minte că mă adăposteam de căldură citind la umbra vișinului din grădina bunicii, cu un pahar rece de vin în mâna stângă (beciul era la doi metri distanță) și cu romanul domnului Kurt în cea dreaptă. Furnicile mi se urcau pe picioare, pe membre, pe gât, dar cum nu puteam hotărî la ce să renunț pentru a-mi elibera una din mâini, citeam și sorbeam în același timp din paharul cu vin, captivat de universul distopic din romanul de debut al scriitorului american.

La scurt timp am citit și Retrospectivă asupra Armaghedonului, o mică culegere de povestiri despre război, iar de curând am trecut în lista de lecturi de anul acesta și cel mai celebru roman al său – Abatorul Cinci.

Îmi vine foarte greu să aștern chiar și câteva rânduri despre acest roman absolut halucinant. Doar ca să vă faceți o idee, Abatorul Cinci este un roman construit în jurul celui de-al doilea război mondial (mai exact bombardarea Dresdei), presărat cu răpiri ale extratereștilor de pe planeta Tralfamadore, călătorii în timp și, bineînțeles, un umor caustic, dureros pe alocuri.

Catalogat în dese rânduri drept un roman psihedelic, Abatorul Cinci are un stil narativ haotic ce te poartă din tranșeele Europei măcinate de război, fie în America anilor 60, fie pe planeta Tralfamadore, urmărind ciudata și încâlcita istorie a lui Billy Pilgrim.

Citește în continuare aici.