Cu toții avem nevoie de povești bine spuse

O bunică țicnită, o fetiță altfel și o vânătoare de comori

Elsa e o fetiță cu totul diferită. Într-un sens bun, dacă mă întrebați pe mine. Elsa citește cărți bune, știe că oamenii care nu fac la fel nu știu o grămadă de lucruri și e tare curajoasă. Dar Elsa nu are niciun prieten tocmai pentru că este atât de diferită. Mă rog, o are pe Bunica.

Și ce mai bunică! Bunica Elsei o iubește atât de tare pe fetiță încât construiește o întreagă lume de basm doar pentru ea. În Miamas, toate aspectele realității iau forma unor povești. Ba există chiar și o limbă secretă pe care cele două o folosesc ca să comunice. Și, cu toate că, pentru cei din afară, bunica ar putea părea cel puțin țicnită, cititorul va înțelege imediat că bunica ar face orice pentru ca Elsa să nu resimtă respingerea colegilor de la școală.

Ce se întâmplă când Bunica nu mai are puterea de a o apăra pe Elsa? 

Ca în toate poveștile din lumea reală, nu există (doar) finaluri fericite. Bunica moare prea devreme. Și nu o spun cu titlu de spoiler tocmai pentru că asta e intriga cărții. Și, pentru că Elsa este cavaler de Miamas, iar cavalerii de Miamas sunt neînfrincați, Bunica o trimite într-o misiune foarte importantă. O misiune care, în aparență, are legătură cu ultima ei dorință, cea de a-și cere iertare unor persoane pe care le-a rănit. Ba face asta chiar cu riscul de a-i dezvălui Elsei că, de fapt, nu e nici pe de parte o super-eroină așa cum a făcut-o să creadă.

Iar Elsa ajunge să o urască pe Bunica. În primul rând pentru că a lăsat-o singură. Iar, mai apoi, pentru că află că niciodată nu i-a spus cât de mult rău le-a făcut celor din jur. Iar apoi, misiune cu misiune, Elsa învață că, de fapt, oamenii trebuie acceptați așa cum sunt. Iar poveștile n-au aproape niciodată eroi care fac doar bine, indiferent de circumstanțe.

Citește în continuare pe unblogdeidei.