Camera de sticlă

Nominalizată pe lista scurtă a premiului Man Booker în 2009, Camera de sticlă a scriitorului britanic Simon Mawer s-a dovedit a fi o surpriză foarte plăcută în condițiile în care alegerea sa a fost total întâmplătoare. Mi se întâmplă rar să pornesc la vânătoare de cărți fără liste întregi și un scop destul de bine definit, dar, iată că, din când în când, e bine să te lași purtat de intuiție și să alegi titluri mai puțin cunoscute.

Cu o construcție vibrantă și alertă, povestea acestui roman este o îmbinare armonioasă de elemente sociale, politice și de dragoste, împachetate frumos pe fundalul tulburărilor istorice din perioada interbelică a statului recent format, Cehoslovacia. Dincolo de problematica erosului, a situației evreilor și ocupației naziste, Simon Mawer creează un personaj memorabil, de sine stătător, care rezistă de-a lungul timpului, în ciuda tuturor schimbărilor. Este vorba de însăși camera de sticlă (der glasraum), decorul central care va influența pe căi nebănuite destinul tuturor celor care îi calcă pragul.

Casa Landauer, căminul tinerilor căsătoriți, Viktor și Liesel, este o locuință modernă, un spațiu auster și gol, invadat însă din toate colțurile de o lumină pătrunzătoare care promite să disece gândurile și sentimentele cele mai intime ale ocupanților săi. Proiectată și imaginată după modelul real al Vilei Tugendhat din Brno (Cehia), această locuință insolită este centrul de gravitație în jurul căruia Simon Mawer țese o perdea de intrigi amoroase și ideologice. Concepută odată cu nașterea primului copil al cuplului, Ottilie, casa Landauer este o fortăreață culturală, un spațiu contemplativ în care adevărurile ies la iveală în forme simple și directe, urmărind liniile drepte ale planului arhitectural.

Camera de sticlă este martorul tăcut al curgerii timpului, fie că găzduiește serate muzicale, cine intime în familie, studii clinice sau tratamente de recuperare, toate aceste evenimente reușind să se armonizeze perfect cu sobrietatea și răceala-i caracteristice. Lumina apusului de soare, cu reflexiile sale de foc, proiectate în peretele de onix, creează un efect de vrajă, o simfonie a simțurilor vizuale ce obligă personajele la destăinuiri surprinzătoare. Părăsirea acesteia atrage după sine ruperea echilibrului și sfârșitul fericirii oricărui ocupant al său.

Citește în continuare aici.