Când la capătul aleii se află un ocean
Adesea am scurte, foarte scurte călătorii în timp în care vizitez scene pitite în ungherele minţii mele, uneori aceleaşi în mod repetat, de fiecare dată desfăşurându-se în faţa ochilor de parcă ar fi aievea. Alteori îmi amintesc pentru prima oară un moment al vieţii, rămânând intrigat de ceaţa în care este învăluit, moment care dispare la fel de subit precum a apărut.
Am citit romanul Oceanul de la capătul aleii, de Neil Gaiman (Editura Paladin) în tren, în drum spre Bucureşti şi înapoi, şi mă bucur că am făcut-o, pentru că această activitate şi privitul pe fereastra scrijelită cu nume pe care nu le mai reţin, mi-au declanşat un flux continuu de trăiri pe care cândva le rememoram atât de autentic.