Când SF-ul chiar este anticipație: despre izolare și câini, în „Orașul” lui Clifford D. Simak
Când am citit prima oară Halta în 1995 (apărută atunci la editura Pygmalion) și m-am îndrăgostit de bizara lentoare a SF-ului sudist, dar și de perspectiva lui Simak asupra distanțelor care de fapt ne apropie, nu mi-aș fi putut închipui că următoarea carte de același autor o voi citi peste 25 de ani și mi se va părea… șocant de actuală.
Pentru că, în vremea pandemiei dominate de izolare, discuții prin Zoom și sălbăticire a aptitudinilor sociale, am dat peste o carte din 1952 (!) care vorbește despre… izolare (cândva după… o pandemie pe Marte, culmea), discuții doar prin telecomunicații și dezvățarea involuntară a aptitudinilor sociale.
Un volum (colecție de povestiri interconectate) care ne descrie, la pas mărunt, dar cu atât mai insidios, efectele psihologice ale izolării. Și le nimerește foarte bine – atât de bine că ar trebui să fie lectură obligatorie pentru psihologii care vor încerca în anii următori să „repare” o omenire traumatizată.
Care ne prezintă, pe parcursul a mai multor generații ale aceleiași familii (Websterii, deveniți treptat websterii) degenerarea empatiei, „cangrena” iremediabilă a fobiilor, atrofierea instinctelor sociale și uitarea formulelor de interacțiune non-verbală. Pașii spre starea aceea de spirit când reintegrarea într-o societate cu membri multipli și diverși devine un motiv de angoasă, o incongruență și un efort care pare cam mare pentru o recompensă cam mică.
Sună cunoscut?
Rămâne de văzut dacă și în realitatea noastră post-Covid efectul final (de fapt rezultatul treptat al cumulării unor efecte) va fi, ca la Simak, dezumanizarea. La el atât în sensul comun, al trecerii propriei persoane înaintea urgențelor celorlalți, cât și într-unul mai subtil, al dez-umanizării ca retragere treptată a omenirii nu doar din propria-i umanitate, ci și din existență sau, cel puțin, din (acest) univers.
La fel de impresionantă ca previziune este și cauza tuturor necazurilor din Orașul: într-un SF îngrijorat și dominat ca decor și pe atunci, și în deceniile ulterioare, de creșterea catastrofală a populației și aglomerarea maselor de oameni tot mai lipsiți de individualitate, Simak realizează că pentru civilizațiile hiper-tehnologizate pericolul real este de fapt scăderea populației și a natalității. Exact problema tuturor țărilor avansate din Occident – dar o problemă atât de recent conturată sociologic încât nici acum nu e corect percepută de publicul larg. D-apoi în 1952!
Citește în continuare aici.