Cea mai frumoasă istorie a fericirii

Experiența fericirii, fie că-și are originea în hedonism, fie că e neapărat însoțită de un grad de moralitate, fie că ține de hazard, e în primul rând una asumată pe cont propriu. Dar ce ar putea însemna o istorie a fericirii, mai ales una la gradul superlativ: Cea mai frumoasă istorie a fericirii, așa cum sună titlul acestei cărți cu autor colectiv? Demersul pe care îl propune această carte este unul istoric, cu oprire asupra unor momente cheie în care fericirea a fost teoretizată, chestionată, și în mod cert a fost constant dezbătută din perspectivă filozofică, teologică și istorică. Perspectivele sunt delimitate în trei mari capitole în care inițiatoarea cărții, Alice Germain, le ia interviuri lui André Comte-Sponville (pentru perspectiva filozofică), lui Jean Delumeau (pentru cea teologică) și nu în ultimul rând, lui Arlette Farge (pentru cea istorică, cu precădere asupra epocii Luminilor).

Chestionarea fericirii își are izvoarele în Grecia secolului V, odată cu așa-zisa „revoluție socratică”, ce favorizează apariția idealismului, și a două școli materialiste: epicurismul și stoicismul, asupra cărora André Comte-Sponville insistă, denunțând anumite mituri care s-au creat în jurul epicurismului și lămurind unele aspecte. De pildă, paradoxul epicurismului care este pe de o parte hedonism, iar pe de altă parte și ascetism. Contrar, stoicii propun o asceză fără plăcere. Totuși, conchide André Comte-Sponville, ambele școli materialiste, deși bune în intenții și interesante, își au limitele lor, prin caracterul lor simplificator de a explica. Un alt moment cheie din istorie îl reprezintă „revoluția kantiană” cu care pare că autorul empatizează mai mult.

Citește în continuare pe Semnebune.ro.