Celie are paisprezece ani și a fost mereu cuminte

„Uite care-i treaba, zice Scumpi. Ce cred eu. Dumnezeu e în tine și în toată lumea. Vii pe lume cu Dumnezeu cu tot. Da numa cine-l caută înăuntru îl găsește. Și uneori se arată singur chiar dacă nu cauți sau nu știi ce cauți. (…) Nu arată a nimica, spune ea. Că nu-i film. Nu-i un lucru separat de toate, inclusiv de tine, la care să te poți uita. Eu cred că Dumnezeu e tot. (…) Cred că-l enervezi pe Dumnezeu dacă ești pe câmp și treci pe lângă culoarea purpurie și nici n-o bagi în seamă.”

Celie are paisprezece ani

Este și a fost mereu cuminte. Îi scrie pagină după pagină unui Dumnezeu de la care așteaptă un semn ca să știe ce se întâmplă cu ea, pentru că i se întâmplă multe lucruri urâte. Doar că „moșneagul alb” și distant căruia îi scrie, nu îi răspunde niciodată. Nici chiar atunci când Celie îi povestește cum tatăl ei a violat-o de mai multe ori și cum, în urma violurilor ăstora s-au născut doi copii care au fost luați cu forța de lângă ea.

Nu m-am așteptat deloc la asta, dar merg mai departe și mă gândesc că ceva mai rău nu are cum să i se întâmple. Celie continuă să îi scrie scrisori lui Dumnezeu până pe la jumătatea cărții, pe care mă lasă să le citesc și eu, și din care aflu că este forțată să se despartă de singurul om care o iubește, de sora ei mai mică, Nettie, care scapă astfel de tatăl lor, dar și de bărbatul căruia îi este vândută Celie.

Oamenii de culoare erau hăituiți și marginalizați de societatea americană dominată de albi

Fetița asta are ghinionul de a se fi născut într-o lume care consideră culoarea pielii un motiv suficient pentru a-i percepe pe unii oameni mai puțin buni.

Citește continuarea recenziei pe Reading Is COOL.