Copilăria în două cuvinte
Există oare formule pentru a deveni scriitor? În primul rând, trebuie să fii un bun cititor. Să fie oare de ajuns? Atunci cum le poţi face faţă momentelor lipsite de inspiraţie? Mai ales dacă este vorba de literatură pentru copii, ale cărei reguli sunt mult mai stricte. Liviu Papadima, coordonatorul volumului Ce poţi face cu două cuvinte, apărut la Editura Arthur, găseşte că formula propusă de Gianni Rodari în Gramatica fanteziei este cea mai potrivită pentru scriitorul de ficţiune. Literatura porneşte din sintagme şi de la această formulă porneşte antologia care reuneşte texte ale unora dintre cei mai importanţi scriitori contemporani: Adina Popescu, Simona Popescu, Dan Sociu, Dan Stanciu, Grete Tartler, Florin Bican, Florin Dumitrescu, Matei Florian, Laura Grünberg, Ioana Nicolaie, Robert Şerban, Vlad Zografi, George Ardeleanu, Fanny Chartres, Adela Greceanu, Călin-Andrei Mihăilescu, Radu Paraschivescu şi Doina Ruşti.
Miza volumului a fost de a-i pune în legătură pe scriitori şi pe cititori, dându-le ambelor părţi posibilitatea de a se implica în scrierea volumului. Autorii volumului s-au întâlnit cu mai mulţi copii cu vârste cuprinse între 9 şi 14 ani la Muzeul Ţăranului Român, unde au discutat despre perechile de cuvinte de la care scriitorii vor porni pentru a-și scrie textele. După ce au discutat timp de câteva ore, au ales următoarele perechi de cuvinte: aripi - lacrimă, explorator - cocoloş, pelerină - tatuaj, care le-au fost ulterior distribuite autorilor şi pe baza cărora este segmentat volumul.
Volumul reuneşte optsprezece proze scurte, specie prea puţin cultivată în peisajul literar românesc postdecembrist. De altfel, această antologie, împreună cu celălalt volum al colecţiei „Cărţile mele", Care-i faza cu cititul?, vine să acopere un mare gol de pe piaţa de carte actuală, în care literatura pentru copii şi adolescenţi este o raritate. Scopul acestor antologii este de a-i face pe cei mici să îndrăgească lectura încă de la vârste mici.
Pentru aceasta, se mizează îndeosebi pe o lectură de identificare, ceea ce înseamnă că scriitorii se străduiesc să îşi cucerească publicul folosindu-se tocmai de armele care îi îndepărtează pe aceştia de lumea cărţii. Spre exemplu, personajul din textul lui Robert Şerban utilizează computerul şi tot felul de alte gadget-uri care îi fascinează pe copiii zilelor noastre. Şi Simona Popescu îşi începe naraţiunea inserând în text corespondenţa pe care o are cu Liviu Papadima referitoare la textul pe care urmează să îl scrie.
Prin intermediul artificiilor hipertextuale, al naraţiunii la persoana I, al referinţelor la jocuri şi la device-urile moderne şi al întregului mise-en-scène promoţional, care le permite copiilor să se întâlnească cu autori în viaţă, demonstrându-le că literatura poate fi şi tânără, proiectul dobândeşte şi un rol didactic. Însă este vorba despre pedagogie alternativă, lupta pentru literatură ducându-se prin intermediul mijloacelor literaturii.
