Luna aceasta am pus ochii pe două autoare foarte îndrăgite în comunitatea YA, care ne-au vrăjit prin poveștile lor inedite. Cum au reușit acest lucru? Simplu: ne-au promis dragoni și demoni, ne-au înarmat cu pumnale, săgeți și săbii, apoi ne-au abandonat în două regate destul de periculoase, unde crimele și trădările sunt la ordinea zilei, iar prietenii adevărați... aproape imposibil de găsit.

Din fericire, ne-au lăsat câteva pergamente cu sfaturi și instrucțiuni. Din păcate, demonii și dragonii le-au ars. Asta e, se mai întâmplă!

Sally Green, autoarea romanului Hoții de fum

• Una dintre cărțile ei preferate este De veghe în lanul de secară, de J.D. Salinger, pe care a citit-o de două ori, prima oară în adolescență.
• Le recomandă autorilor aspiranți să se înscrie într-un writing group (un grup literar, de scris, pentru cei care doresc să-și publice operele și să-și dezvolte atât stilul, cât și poveștile), unde pot face schimb de idei, primi sfaturi și feedback și să învețe de la colegii lor.
• „Leacul” lui Sally pentru lipsa de inspirație este neașteptat de simplu: scrie! Nu contează ce, cum, unde și când, doar așterne ceva pe hârtie, notează câteva idei pe telefon sau deschide o pagină goală pe laptop și vezi unde te poartă gândurile. Orice ar fi, nu te opri din scris!
• Are un „ritual” foarte interesant: înainte să se culce, se gândește la scena pe care o va scrie în ziua următoare. De cele mai multe ori, o visează sau stabilește fel și fel de detalii, apoi, dis-de-dimineață, își pregătește o cană mare de cafea și începe să scrie, iar cuvintele îi vin îndată în minte. În plus, îi place să aibă un target, prin urmare cel puțin 1500 de cuvinte/draft sunt „tema” ei zilnică. Magie, nu-i așa?
• Dacă ar putea lua locul unui personaj din Hoții de fum, ar vrea să fie prințesa Catherine. De ce? Pentru că este îndrăzneață, ambițioasă, curajoasă și... are doi băieți foarte, foarte chipeși care îi fac curte (Ambrose și prințul Tzsayn). Of, grea alegere!
• Printre autorii ei preferați se numără Ernest Hemingway, David Mitchell, Kate Atkinson (Viață după viață, Un zeu năruit, Transcrieri), Madeline Miller (Circe) și Hilary Mantel.

Rachel Hartman, autoarea seriei Seraphina

• A cântat madrigaluri (chiar nu glumim, a făcut parte dintr-un cor special!) și a luat lecții de scrimă de la un maestru spadasin în vârstă de 80 de ani.
• Îi place să-și plimbe ogarul prin ploaie și a locuit în nenumărate locuri fascinante (Anglia, Japonia, Philadelphia) înainte să se mute (definitiv) în Vancouver, Canada.
• Întotdeauna „a devorat” cărți (cuvintele ei, nu ale noastre), însă „a cochetat” pentru prima oară cu scrisul în clasa a 6-a, când una dintre profesoarele ei, domnișoara Chamberlain, a început să-i pună creativitatea la încercare prin diferite eseuri. Dacă trebuia să predea unul de 5 pagini, Rachel ajungea să scrie unul puțin mai lung... de doar 20 de pagini. Prin urmare, abia dacă avea timp să-și termine tema la matematică.
• De ce a ales să scrie cărți pentru tineri? La vârsta adolescenței, și-a dat seama că romanele reprezentau ceva cu adevărat magic, iar unul singur avea puterea să-i schimbe viață. Într-un fel, prin operele ei, le mulțumește tuturor autorilor care au ajutat-o în acele perioade dificile din viață.
• Cândva, s-ar putea să scrie un roman pentru adulți, dar în mod cert o să fie fantasy sau un fel de operă de ficțiune speculativă.

Când a murit Terry Pratchett, trebuia să susțină o prezentare la școală, însă a îngrozit-o gândul că o să fie întrebată Cine este autorul ei preferat? și că va izbucni în lacrimi în fața tuturor elevilor de clasa a 8-a. Cum de ce ți-e frică, de aia nu scapi, inevitabilul s-a produs și, deși a plâns, a reușit să le spună celor din public următoarele cuvinte: Copii, aceasta este puterea cărților – cineva pe care nu l-am cunoscut niciodată a avut un impact atât de profund asupra mea, încât plâng pentru că nu mai este printre noi. La finalul prezentării, Rachel a început să cânte și a simțit că mărturisirea ei i-a unit cumva pe toți cei din sală.