„Cuvântul e crimă” de Anthony Horowitz – un mystery thriller genial
Move over Arthur Conan Doyle, there’s a new Sherlock Holmes in town! Nu chiar în totalitate, dar personajul creat de Anthony Horowitz în Cuvântul e crimă e varianta contemporană a celui mai faimos detectiv din lume. Și dacă vă gândiți că acest lucru denotă lipsa de imaginație sau inspirație a autorului, ei bine, aflați că Horowitz a fost autorizat de cei ce au moștenit drepturile lui Doyle pentru a scrie noi aventuri cu Holmes folosindu-se de câteva manuscrise neterminate de-ale sale. Așa că legătura între Horowitz și Doyle este mult mai strânsă decât o simplă relație distantă de idol-învățăcel. Cuvântul e crimă este un roman atipic, un mystery thriller genial, cum nu am mai citit până acum. Hai să vă spun de ce.
Să o luăm cu începutul. Intriga romanului este una clasică. Se anchetează moartea suspectă a unei doamne de șaizeci și ceva de ani ce a fost găsită strangulată cu șnurul de la perdea. Pista principală a polițiștilor este un hoț ce ar fi fost surprins în timpul jafului. Dar, bineînțeles că lucrurile nu stau atât de simplu. Ceea ce face ca această crimă să fie una interesantă este faptul că victima fusese la o firmă de pompe funebre chiar cu șase ore înainte pentru a-și aranja propria înmormântare.