David Arnold - Ținutul Țânțarilor
Dragă cititorule,
Dacă vei ține această carte în mână, să ai mare grijă de ea. Între paginile ei se află o comoară, pe care o vei descoperi pe măsură ce eroina noastră, Mim, străbate America de la un capăt la altul pentru a-și revedea mama. Să nu te mire dacă la început vei crede că e doar o carte cu adolescenți care își caută drumul, se simt confuzi și neînțeleși, pentru ca într-un final (glorios) să vadă adevărul. Pe parcurs, o să realizezi că e mult mai mult de atât, e o minune scrisă și povestită într-un mod amuzant, ironic și cu puțin haz de necaz. Cum le stă bine oamenilor care nu se încadrează în nicio formă acceptată a Normalului. Mim o să te surprindă și o să te încânte, o să-i plângi de milă și o să te îndrăgostești de ea, așa cum am făcut și eu. E inevitabil. Pentru că Mim e mai umană decât mulți dintre oamenii pe care îi cunosc, chiar dacă e doar un personaj. Dar ea reprezintă suma oamenilor pe care îi găsești cu greu și pe care încerci să-i păstrezi chiar cu prețul vieții. Poate te întrebi de ce am ales să-ți vorbesc despre această carte printr-o scrisoare. Am ales metoda lui Mim de a vorbi despre lucruri importante, la fel ca ea, care scrie pe tot parcursul drumului scrisori unei ființe pe care nu o cunoaște, dar o iubește deja. Încă nu știi, dar vei iubi fiecare cuvânt din această carte și vei dori să o iei de la capăt imediat ce ai citit ultimul rând. Mim e molipsitoare, superbă și derutată. Și nu e nimic mai uman decât să îți cauți drumul, prietenia adevărată și dragostea. Nu e nimic mai greu sau mai plăcut decât să pleci într-o călătorie aproape imposibilă ca să te găsești pe tine însuți. Povestea ei poate fi un exemplu, un îndemn sau un șut în fund ca să îți schimbi viața. Să te ridici de pe canapea și să faci lucrurile pe care ai vrut să le faci de mult timp, dar ți-a fost prea frică să încerci. Frică de eșec și noi dezamăgiri sau pur și simplu, frică să stai față în față cu Viața și să o provoci să-ți dea ceea ce meriți.
Citește în continuare aici.