E greu să fii diferit
Despre romanul cvasi-autobiografic al lui Sherman Alexie am auzit foarte pe scurt în urmă cu câteva luni, într-un videoclip book haul de pe YouTube, și titlul mi-a rămas întipărit în minte. De cum l-am văzut pe lista cu noile apariții de la editura Art am știut că trebuie să fie al meu. Nu am mai citit până acum vreo carte care să pună accentul pe cultura amerindiană, așa că am fost cu atât mai fascinat de pățăniile lui Junior și am dat pagină după pagină dorind să aflu cât mai multe despre obiceiurile și tradițiile nativilor americani.
Povestea îl are în centru pe Arnold Spirit, zis Junior (poreclă dată tuturor băieților din comunitatea în care locuiește) și schimbările prin care acesta trece după ce ia decizia de a se muta de la școala din rezervație într-una din afară, frecventată de „albi”. Astfel, Junior ajunge de două ori un paria: indienii Spokane îl privesc ca pe un trădător pentru că a ales să urmeze cursurile școlii din Reardan, iar noii lui colegi și profesori încearcă să-l marginalizeze doar pentru că este... diferit. Dacă va reuși Junior să treacă peste toate hopurile ivite de-a lungul solicitantei sale călătorii rămâne să aflați citind Jurnalul complet adevărat al unui indian cu jumătate de normă. Nu veți regreta, v-o garantez.
Citește în continuare aici.