"Extincție", o carte pentru cei care nu se regăsesc în lumea asta

„Simt moartea cum mă strânge în ghearele ei. Orice aş face, ea e prezentă pretutindeni.” Montaigne

De-a lungul timpului am descoperit foarte mulţi autori şi foarte multe opere literare în care m-am regăsit. Însă nicio altă carte nu m-a definit mai bine ca Extincţie. Nu o recomand oricui. Cel puţin dacă eşti genul care caută acţiunea şi dialogul într-o carte, te sfătuiesc să nu te oboseşti. Extincţie nu este, în acest caz, pentru tine. Este pentru cei care nu se regăsesc în lumea lor, pentru cei care caută disperaţi o altă lume în care îşi pot exprima ideile, trăirile, oricât de absurde ar fi acestea. Este pentru cei care nu se pierd în lungile-i fraze, pentru cei care pot face abstracţie de lipsa alineatelor, deoarece în Extincţie nu există alineate.

Cel care a scris această minunată operă se numeşte Thomas Bernhard şi este recunoscut în literatura universală pentru crearea unei arte a exagerării sau a vieţii ca eşec.

Ceea ce este interesant de urmărit în acest roman, nu este acţiunea, ci evoluţia personajului. Cartea cuprinde două părţi intitulate „Telegrama” şi „Testamentul”.

Prima parte ilustrează statutul actual al personajului, acela de moştenitor total al domeniului strămoşesc de la Wolfsegg, din Austria Superioară, şi mai ales relaţiile pe care le stabileşte cu familia sa, pe care nu a iubit-o niciodată.

A doua parte sugerează o despărţire definitivă de moştenirea pe care a considerat-o dintotdeauna împovărătoare, pe care o detestă şi pe care i-o oferă în final rabinului Eisenberg, fostului său coleg de studii.

Wolfsegg-ul este un spaţiu real, reprezintă un castel într-un oraş cu acelaşi nume. Nu este decât un simbol, o origine de care protagonistul vrea să scape. Consider că toţi oamenii ar putea fi reprezentaţi de acest personaj creat cu măiestrie de Bernhard. De fapt, nu acesta este idealul omenirii din cele mai vechi timpuri până în prezent? Să scape din chingile destinului? Chiar dacă nu se numeşte Wolfsegg, cu siguranţă acel complex al originii poartă un nume pentru fiecare în parte şi, cateodată, în cele mai neașteptate situații, iese la iveală şi stârneşte o revoltă a sinelui, astfel se ajunge ca şi în acest caz la destrămare… Ĩnsă este cu adevărat vorba despre o destrămare în Extincţie sau despre o căutare infinită a eului, despre o regăsire nesperată?

Să revenim însă la povestea lui Franz –Josef. El reprezintă fiul nedorit al mamei, cea care provine din comercianți de legume. Trebuie să menţionez că relatările personajului principal despre mama sa nu sunt tocmai plăcute.

Citește în continuare aici.