Florentin Sorescu despre „Transformatorul"

Transformatorul, de Florentin Sorescu, este acum în precomandă pe site, cu 15% reducere. 

Lucrarea care a câștigat premiul pentru secţiunea 14 ani + la Trofeul Arthur, ediţia a VIII-a, s-a metamorfozat într-o adevărată experiență vizuală. Picturile lui Sorin Dumitrescu Mihăești și colajele realizate de Andrei Damian o ridică la rangul de carte-obiect - iar dacă nu ne credeți pe cuvânt, puteți răsfoi un fragment aici. 

„Cartea lui Florentin Sorescu este ea însăși un Transformator – după întâlnirea cu ea, începi să vezi lucrurile altfel.” - Florin Bican

Pentru că după lectura cărții am rămas cu destule curiozități, i-am pus câteva întrebări scriitorului Florentin Sorescu în cadrul evenimentului de pe Facebook, Book Cover Reveal: „Transformatorul”. 

„La Centru sunt aduși copii pe care părinții lor nu și-au dat seama că i-au făcut.” Așa începe cartea „Transformatorul”, un mozaic de povești și portrete văzute din perspectiva Valentinei, „o fetiță invizibilă” pe care tatăl a adus-o într-o zi la Centru și nu a mai luat-o înapoi. Deși aceste povești par universale și pot aparține oricărui copil abandonat sau orfan, au totodată un aer dureros de autentic. Care a fost sursa de inspirație a acestei cărți?

Florentin Sorescu: Simplu: o clasă de copii cu nevoi speciale cât se poate de autentici, o parte din ei provenind dintr-un centru de plasament.

Prin urmare, textul pornește de la o bază reală care este transfigurată în sens literar prin pendulări între realitate și ficțiune. O călătorie în lumea celor refuzați, mai exact, pentru că esența poveștilor acestor copii constă în faptul că au fost respinși care de părinți, care de ceilalți copii și, în genere, de societate. Această incursiune mi-a fost facilitată și de faptul că am avut în copilărie, la rândul meu, un accident în urma căruia am rămas cu ceva sechele fizice care au avut ca efect neacceptarea mea de către ceilalți copii. Prin urmare, a intervenit și un anume soi de empatie, motiv pentru care am strecurat și povestea mea printre poveștile acestor copii. Într-un fel am făcut și eu parte din această clasă specială...

Copiii din clasa specială au o profesoară de care, ca cititor, n-ai cum să nu te atașezi până la finalul cărții. Cine v-a fost model pentru personajul Doamnei? Chiar există în realitate o astfel de persoană, ați întâlnit-o?

Florentin Sorescu: Da, chiar există în realitate și, din fericire, nu este singura astfel de persoană. Am și întâlnit-o. Uneori aterizăm în mijlocul unor povești și nu știm dacă într-acolo ne-a împins hazardul sau destinul. Am fost într-o vară la Sighișoara la invitația unui prieten ungur pe care l-am cunoscut pe Facebook, Anti. Voia să-mi prezinte casa părinților săi și, prin aceasta, Transilvania multiculturală. Atunci am aflat de povestea fabuloasă a unui prieten de-al tatălui său care suferise cu multă vreme în urmă un accident feroviar în urma căruia i-au fost amputate picioarele. În acel moment, Ana a hotărât să renunțe la facultate, să se întoarcă acasă și să se mărite cu el. O poveste despre dragoste și devotament. Doamna profesoară, Doamna din carte, e rodul acestei povești de dragoste.

Am aflat cu surprindere că și-a schimbat profesia din inginer horticultor în institutor de copii, fiind profund legată de lumea acestora, ceea ce m-a făcut să înțeleg că, pe undeva, a dus mai departe povestea mamei sale. În definitiv copiii cu probleme speciale nu sunt, în felul lor, tot amputați? Doar că în urma unui alt soi de accidente...

Și nu mâinile sau picioarele sunt ceea ce le lipsește.

Cititorii vor trebui să afle singuri ce e acela un Transformator, adunând indiciile presărate în volum. Oare îmi puteți povesti pe scurt, fără a da spoilere, cum v-a venit ideea acestei metafore care dă și titlul volumului?

Florentin Sorescu: De la un transformator real. Unul de cartier, mai exact. Într-o zi am stabilit o întâlnire cu doamna profesoară pentru a-i înmâna niște cărți pentru mama ei, mare iubitoare de poezie. Îi promisesem că mă duc la Sighișoara ca să i le înmânez personal, însă nu am mai putut. Și-atunci am căutat-o pe doamna profesoară, care locuiește în apropiere de București. Ea mi-a dat ca punct de întâlnire acel transformator. De aici metafora, ținând cont de principiul lui de funcționare care s-a transformat, încet-încet, într-un simbol.

Volumul „Transformatorul” este o adevărată experiență vizuală. Fiecare pagină are colaje realizate de Andrei Damian, pornind de la picturile lui Sorin Dumitrescu Mihăești. Care este povestea acestei colaborări, de unde s-a ivit ideea de a îmbina textul și imaginile? 

Florentin Sorescu: În felul ei și această colaborare este tot o poveste. Pentru că, deși în domenii diferite, se pare că avem aceleași căutări. Oamenii nu trebuie neapărat să fie unul lângă altul ca să comunice. Picturile lui Sorin Dumitrescu Mihăiești nu au avut a face cu textul Transformatorului, ele reprezentând căutările lui interioare. Eu le știam și mi-am dat seama că se potrivesc perfect cu această poveste care, la rândul ei, este tot o călătorie interioară, dar prin mijlocirea cuvântului. Le-am propus editurii ca ilustrație a cărții, propunerea mea fiind îmbrățișată cu entuziasm. Inițial s-a crezut chiar că au fost făcute în mod expres pentru a ilustra această carte, atât este de puternică legătura lor interioară.

Într-o primă fază s-a încercat o formulă pur decorativă constituită din text și imagine, dar rezultatul a fost unul nesatisfăcător. Deși erau legate una de alta, picturile și textul parcă nu se iubeau. În orice caz, nu făceau casă bună împreună, lucru pe care l-a sesizat în mod special multprearăbdătoarea doamnă redactor Zografi. Ea a insistat că trebuie neapărat găsită o altă formulă, căutând omul potrivit pentru acest lucru. Și l-a găsit.

Andrei Damian a fost cel care a intrat în spiritul acestor povești și le-a făcut să se iubească una cu alta. A căutat să imprime dinamism, iar acest lucru nu poate fi făcut decât prin extragerea unor detalii cu care s-a jucat absolut fantastic, făcând ca pictura și cuvântul să se întâlnească și să se recunoască între ele prin grafică.  Detalii și repetiții, ducând uneori la senzația de imponderabilitate. Personal am fost extrem de impresionat de formula pe care a găsit-o. Făcându-mă să înțeleg - o dată în plus - că o carte are în spatele ei nu un autor, ci o echipă.

Transformatorul, de Florentin Sorescu
Picturi de Sorin Dumitrescu Mihăești
Design și colaje: Andrei Damian
Editura Youngart, 2021, 136 pagini