Francisca descoperă bârlogul perfect. Pardon, vizuina perfectă. Ba nu, Refugiul Perfect al domnului Fox. #RefugiulPerfect 60

 Un text de Florin Bican, dintr-o serie de dialoguri imaginare cu Francisca

 

– Da’ m-am săturat de când stăm în casă! protestează Francisca.

– Ssst! o ceartă tata și trage draperiile la geam până când camera se întunecă de tot.

– Da’ de ce nu putem ieși? insistă Francisca, ce-i drept în șoaptă.

– Cum să ieșim? – se preface tata îngrozit – când afară pândesc, cu puștile încărcate, Boggis, Bunce și Bean, călare pe buldozer.

Francisca a citit cartea lui Roald Dahl, „Domnul Fox, vulpoi fantastic” și intră imediat în joc:

– Da’ mi-e foame!

– Atunci n-avem decât să săpăm o galerie până sub cotețul cu păsări al lui Boggis și să ne luăm de-acolo tot ce ne trebuie.

Tata pornește spre bucătărie, înaintând anevoios în pasul piticului și făcându-se a scurma în întunericul încăperii ca într-un perete compact de lut. Francisca pășește alături de el, imitându-i mișcările și pescuindu-l din mers pe Puggle, vulpelul ei de catifea. Când ajung în fața frigiderului, se opresc, răsuflând toți trei ușurați.

– Ai nimerit la fix! îl laudă Francisca pe tata. Cum ai reușit?

– Pentru un vulpoi cu experiență, e un fleac… Adu-mi mai bine un coșuleț să pun proviziile…

Francisca se întoarce degrabă cu coșulețul de la cuier, iar tata deschide ușa frigiderului și începe să transfere în coșuleț proviziile pe care i le indică Francisca, după ce se consultă în șoaptă cu Puggle.

– Acum lasă-l pe Puggle cu mine și du coșulețul în vizuina noastră. Când ai terminat, vino după noi.

Francisca se întoarce degrabă, aducând în coșuleț o altă jucărie de pluș – domnul Bursuc.

– Vă salut, domnule Bursuc, îl întâmpină tata. Îmi pare rău că din cauza noastră v-au blocat și pe voi în vizuină neisprăviții de Boggis, Bunce și Bean.

– Neisprăviți, neisprăviți, comentează domnul Bursuc cu vocea Franciscăi. Da’ au niște provizii pe cinste.

– Așa e, încuviințează tata. Ia să vedem ce găsim în depozitul lui Bunce.

Și sapă toți patru până la cămară, de unde umplu coșulețul cu alte bunătăți.

– Nu uitați să luați și morcovi, le amintește, tot cu vocea Franciscăi, Puggle. O să-i invităm la masă și pe iepurași, că și pe ei i-au blocat în vizuini uricioșii de Boggis, Bunce și Bean…

– Bună idee, se bucură tata, adăugând în coșuleț câțiva morcovei de marțipan.

– Și acum – spune tata închizând cu grijă ușa de la cămară – ultima destinație: pivnița secretă a lui Bean!

Mai sapă împreună un tunel până în balcon, de unde culeg – pâș, pâș – o carafă cu suc de mere auriu, îi fac în sâc Șobolanului jigărit care se crede stăpân acolo și le dau cu tifla, pe ascuns, celor trei uricioși moțăind pe buldozer, cu puștile încărcate în poală.

– Ssst, îi avertizează tata. Acum ne retragem cu prada în vizuina noastră.

– Eu mă duc să-i aduc și pe ceilalți, spune Francisca și dispare în fugă.

Când ajunge și tata, cu domnul Bursuc și cu Puggle, Francisca îl așteaptă cu ceilalți invitați – iepurașii, cârtița, nevăstuicile și o mulțime de alte personaje de pluș, care nu figurau în povestea originală.

Și se încinge un ospăț pe cinste…

– E bine în vizuină? o întreabă tata pe Francisca.

– Biiine, răspunde ea, ronțăind un morcovel de marțipan, pe care-l împarte cu iepurașul Edward. Ești un vulpoi fantastic! Ce-or mai face uricioșii de Boggis, Bunce și Bean?

– Stau ca proștii afară, îi răspunde tata. Pe buldozer…

67 de cărți. 67 de lumi. 67 de Refugii Perfecte.

Textul face parte dintr-o serie de 67 de #RefugiiPerfecte de la #EdituraArthur.

Descoperă-le pe toate AICI.