Interviu cu Erin Morgenstern – Jocuri video, basme și „Odiseea lui Homer”
Deși a fost distrasă atât de o pisică foarte îndrăzneață și jucăușă, cât și de nenumăratele jocuri video care au ajutat-o să descopere constant noi povești, Erin Morgenstern, autoarea bestsellerului-fenomen Circul nopții, a strâns idei timp de un deceniu, apoi le-a modelat, le-a schimbat și le-a dezvoltat până când au căpătat contur și s-au preschimbat în romanul Marea fără stele, o capodoperă literară pentru cititorii visători și îndrăgostiți de povești, basme și mituri.
Photo Credit: Allan Amato
Î: De unde ți-a venit ideea pentru Marea fără stele și cum, dacă acest lucru s-a întâmplat, s-a schimbat povestea pe măsură ce ai scris-o?
R: Poate că sună prostesc, dar chiar nu-mi amintesc de unde a venit ideea. Am tendința să încep cu lumea propriu-zisă, cu noțiuni de worldbuilding, iar în mintea mea a prins contur acest spațiu subteran de povești plin de cărți, pe care l-am dezvoltat mai bine de un deceniu; prin urmare, nu mai sunt sigură cum sau de unde a izvorât acea sămânță de inspirație. Poate că dintr-un vis. Nu prea mă pot baza pe memoria mea (e îngrozitoare!), așa că nu am un răspuns concret.
Capul îmi debordează de elemente arhitecturale imaginare, iar arhitectura din Marea fără stele a luat naștere cu un lift care cobora într-o sală mare hexagonală, cu tavan înalt, podea din gresie și arcade de piatră, ce ducea către holuri împânzite de cărți; vizavi de intrare se afla un birou și la acel birou stătea un bărbat. Și scria.
Și pentru că romanul mi-a răscolit atâta vreme mintea, s-a schimbat foarte mult în decursul anilor petrecuți încercând să-mi dau seama care era povestea acelui spațiu și cui aparținea, o înșiruire de întrebări (predominante au fost două, „când?” și „cum?”) prin care am strâns toate ideile și le-am unit într-o carte. Nu prea planific sau schițez lucrurile în avans, ci încep cu spațiul, conturarea lumii și cu o mână de personaje, fără ca acestea să aibă scopuri bine delimitate, iar eu trebuie să trăiesc în haosul creat, cu acei oameni imaginari, până când descopăr ce pun la cale. Așa că au existat atât începuturi înșelătoare, cât și câteva intrigi secundare și povești din trecut care nu au ajuns în versiunea finală. Dar într-o zi s-ar putea să folosesc anumite idei, devenite între timp ciorne, în altă parte, într-un alt roman sau într-o altă poveste.
Î: Se pare că Marea fără stele este o poveste de dragoste supranaturală. Așa ai descrie romanul?
R: Nu. Cuvântul „supranatural” mă duce cu gândul la horror/paranormal, iar elementele fantasy din Marea fără stele sunt mai degrabă inspirate din basme și mituri clasice.
Și nu aș numi romanul o poveste de dragoste propriu-zisă, deși se dezvoltă mai multe între paginile sale. Cred că atunci când te referi la o carte ca la o poveste de dragoste, cititorii se așteaptă ca romantismul să aibă un rol foarte mare, chiar dominant; în cazul de față, majoritatea romantismului se desfășoară între personaje și cărți, deși există și destul de multe momente în care iubirea înflorește între diferite personaje, în variate feluri.
Întâmpin probleme când vine vorba de încadrarea într-un anumit gen și am tendința să ajung în acest spațiu tulbure, dar strălucitor, cunoscut sub numele de ficțiune literară fantasy, deși am adesea senzația că operele mele conțin mai multe noțiuni de ficțiune literară decât de fantasy și, totodată, mai multe noțiuni de fantasy decât de ficțiune lterară. Îmi place să știu că acea parte fantasy este ancorată în realitate, cu elemente magice care se îmbină ușor cu lumea reală, și, de asemenea, să mă joc cu structura narativă și cu metaforele specifice artei povestirii. Și uite așa, poate că totul reprezintă doar un basm la sfârșitul zilei.
Încerc să spun o poveste așa cum vreau să o împărtășesc, fără să mă preocup prea mult în legătură cu cât de bine se încadrează sau nu în astfel de clasificări. Poveștile mele preferate tind să nu aparțină unui singur gen literar.
Î: Există anumiți scriitori sau povești specifice care au avut o mare influență asupra volumului Marea fără stele, dar nu și asupra romanului tău de debut, Circul nopții?
R: Probabil? Aproape un deceniu desparte cele două cărți, prin urmare citeam lucruri diferite și eram o persoană complet diferită pe durata scrierii romanului Circul nopții față de cea care lucra la Marea fără stele post-circ.
Există o mulțime de scriitori pe care am început să-i citesc în timpul acelei perioade post-circ și pre-mare și sunt sigură că am fost influențată de Rene Denfeld, Kelly Braffett, Colson Whitehead și Emily St. John Mandel. Dar au existat și autori clasici pe care i-am aprofundat în ultima vreme, precum Dashiell Hammett, Raymond Chandler și Shirley Jackson.
Și ca să ne întoarcem și mai mult în trecut, Marea fără stele cu siguranță a avut drept surse de inspirație Odiseea lui Homer și Infernul lui Dante.
Î: Dar au existat influențe non-literare, cum ar fi filme, seriale și jocuri?
R: O mulțime! Tind să mă las mai degrabă inspirată de surse non-literare decât de cele literare, îndeosebi pentru că nu mă pot concentra pe citit în momentele în care scriu. Și, chiar dacă sunt o scriitoare lentă (și o cititoare lentă, dacă tot am deschis subiectul), tot îmi doresc să mă bucur de cât mai multe povești posibil, prin urmare ajung să mă uit la filme sau să citesc romane grafice și, mai ales, să descopăr o grămadă de jocuri video, deoarece îmi place să mă simt activ implicată în sau cu ceva.
În privința jocurilor video, cea mai mare influență a avut-o Dragon Age: Inquisition, pe care am început să-l joc când cartea era încă la nivel de idee, doar fragmente și frânturi. Mă gândeam la firele narative ale jocurilor și la structurile bazate pe alegeri, dându-mi seama cât de bine se îmbina totul cu ce aveam deja schițat cu privire la povești, mituri și retellings, iar imaginea de ansamblu a devenit la un moment atât de clară, încât încă nu-mi vine să cred că nu am deslușit mai repede răspunsul. În acel moment am știut că Zachary urma să fie un student pasionat de povești, dar, din moment ce nu am vrut să studieze literatura, am ales în schimb un subiect de interes diferit, și anume jocurile, astfel încât să pot strecura o mulțime de referințe la jocuri video – și dacă tot am pomenit de referințe, The Legend of Zelda conduce detașat la acest capitol.
Î: Ce romane similare ai recomanda unui cititor căruia i-a plăcut Marea fără stele?
R: În timp ce lucram la roman, chiar mă gândeam că nu voi avea recomandări bune la această întrebare, dar acum am două: Cele zece mii de uși ale lui January, de Alix E. Harrow, care are atât de multe în comun cu Marea fără stele, încât e nefiresc, și Piranesi, de Susanna Clarke, o lectură minunată și bântuitoare, axată în mare parte pe atmosfera plină de mistere.
Sursă: www.paulsemel.com