Invitaţie la un recurs: Fundoianu – Fondane

Poate o ediţie critică să influenţeze valutarea unui scriitor şi să reconfigureze canonul istoric cu care operăm?

Teoretic, nu. Mai ales când este vorba de un autor care, prin destin şi printr-o activitate literară de răsunet, este suficient de cunoscut, chiar în absenţa unei priviri de ansamblu asupra creaţiei sale. 

Practic, după lectura ediţiei de poezii antume B. Fundoianu, cred că aserţiunea poate şi chiar trebuie să fie amendată. Deoarece, în ciuda unui destin contorsionat (încheiat, din nefericire, în cuptoarele de la Auschwitz), opera scriitorului şi filosofului, în bună măsură necunoscută, are o amplitudine care redimensionează părţile din care este alcătuită. De-abia în prezenţa creaţiei integrale putem discerne etosul lui Fundoianu şi resorturile interioare ale unei creaţii care n-a lăsat pe nimeni indiferent, chiar dacă n-a fost până acum validată ca fiind de primă mărime, nici în România, nici în Franţa. Ediţia B. Fundoianu - Opere I. Poezia antumă, apărută în cadrul Seriei „Fundoianu - Fondane", ne îndeamnă, aşadar, la o revizuire a diagnosticului pus de critica interbelică.
Să mai zăbovim, însă, puţin asupra biografiei operei. Fundoianu, în ipostaza sa românească, mai mult decât în cea franceză, a fost un risipitor, care, pentru adevărurile sale de conştiinţă, a sacrificat prietenii şi alianţe în măsură să-i ofere o mai bună receptare. El şi-a îndepărtat prietenii (pe colegii de generaţie avangardişti) şi şi-a radicalizat adversarii (extrema dreaptă şi naţionaliştii), plecând apoi în Franţa în 1923, exact înainte ca schimbarea de paradigmă culturală să scoată România din provincialism, sincronizând-o cu Occidentul. M-aş feri să afirm că Fundoianu şi-a ratat opera - ediţia de faţă probează contrariul -, dar, mi se pare cert, şi-a ratat receptarea. În orice caz, poziţia de rangul al doilea pe care o ocupă în canonul interbelic are legătură nu atât cu conţinutul operei, cât cu dispariţia scriitorului din prim-planul vieţii literare româneşti, urmată de tragica şi prematura sa moarte la Auschwitz. Care, şi pe fundalul instalării realismului socialist în România postbelică, a împiedicat o recuperare rapidă a lui B. Fundoianu după încheierea marii conflagraţii mondiale. Ediţia din 1978 sau monografiile lui Mircea Martin şi Marin Bucur, din anii '80, n-au reuşit decât să îl readucă pe scriitor în actualitate, fără a produce, însă, şi o repoziţionare a sa în canon. Istoriile complete ale literaturii române apărute după '89, ca şi dicţionarele literare, atestă în continuare poziţia secundară a lui Fundoianu în peisajul interbelic.
Iată de ce o ediţie integrală a operei române şi franceze a lui B. Fundoianu - Benjamin Fondane, îmbogăţită cu toate descoperirile de arhivă şi cu aparatul critic pe care o creaţie atât de vastă îl merită, devenise o necesitate. Nu numai pentru promotorii repoziţionării lui Fundoianu în ierarhie, ci pentru tot ceea ce înseamnă dezbatere critică şi cercetare literară.
Primul aspect pe care simt nevoia să-l remarc, în ediţia de faţă, este admirabila probitate a co-autorilor ei, pentru care imperativul restituirii operei literare integrale a lui B. Fundoianu - Benjamin Fondane primează în faţa relevării meritelor proprii. Sub coordonarea lui Mircea Martin - principalul promotor al recuperării lui Fundoianu -, un colectiv din care mai fac parte George Zarafu şi Roxana Sorescu a reluat ediţia din 1978, la alcătuirea căreia participase şi Paul Daniel, cumnatul scriitorului şi deţinătorul arhivei sale. Pe lângă faptul că sursa principală a acestui prim volum este explicit menţionată, nici participarea lui Paul Daniel la ediţia din 1978 nu este omisă, el figurând în continuare drept coeditor.
De asemenea, Roxana Sorescu, istoric literar temeinic şi riguros, a menţionat, într-un cuprinzător subsol, toate sursele cronologiei vieţii şi operei lui B. Fundoianu, contrazicând astfel convingerea multor editori daco-români că aceste cronologii sunt un fel de bun public, ce poate trece de la unul la altul fără precizarea autorului. Este pentru prima dată, după foarte mulţi ani, când văd o asemenea bibliografie a unei simple cronologii (vorba vine „simple": ea este, în realizarea Roxanei Sorescu, o autentică schiţă monografică).
În al doilea rând, aş semnala faptul că, spre deosebire de ediţia din 1978, imperativul repunerii în circulaţie a scriitorului a fost substituit de cel exegetic. Considerând, pe bună dreptate, că există o diferenţă sensibilă între antumele şi postumele lui Fundoianu, ediţia de faţă a separat poemele publicate în periodice, dar neincluse în volumul Privelişti (1922), de cele rămase în manuscris, care vor vedea lumina tiparului într-un volum separat. Se respectă, astfel, voinţa autorului însuşi, cu atât mai mult cu cât sora sa mai mică, Rodica Daniel, s-a opus, cât timp a trăit, publicării unor inedite din arhiva familiei.
Distincţia are nu numai un caracter de reverenţă faţă de voinţa autorului şi a familiei. Ea ne ajută, pe de-o parte, să identificăm cu mai mare precizie devenirea poetului, în etapa sa românească, iar pe de alta, subliniază cu mai multă pregnanţă amplitudinea unei opere româneşti create într-un interval de timp relativ scurt, până la exilul voluntar în Franţa. Scriind, conform propriei mărturisiri, încă de la vârsta de 8 ani, B. Fundoianu a publicat, între debutul cu sonetul Dorm florile (1914) şi plecarea din România, survenită în decembrie 1923, poeziile cuprinse în acest masiv prim volum al seriei de Opere literare, lăsând şi o bogată arhivă de inedite. O operă românească amplă, care îndeamnă la relectură şi re-evaluare.
În fine, volumul care conţine toată poezia antumă a lui Fundoianu mai aduce ceva remarcabil în peisajul editorial românesc: conceptul de ediţie activă. Colectivul editorial nu a lăsat nimic la voia întâmplării. Textul este însoţit de un aparat critic impresionant prin multilateralitate, orientat spre a facilita exegeza operei. Astfel, cuvântul înainte şi prefaţa lui Mircea Martin fixează raţiunile pentru care scriitorul rămâne un „caz deschis" al literaturii noastre; cronologia, cum spuneam, este o coloană vertebrală a unei eventuale monografii; există nu mai puţin de 3 (trei) note asupra ediţiei, una vizând întreaga ediţie, cealaltă fiind preluată de la volumul din 1978, iar ultima precizând în ce constau notele particulare ale volumului de faţă; sinopsisul receptării, impecabil întocmit de aceeaşi Roxana Sorescu, ne oferă tot ce se poate şti în această materie; nu lipseşte nici indicele alfabetic al poeziilor; din dorinţa de completitudine, este reprodus, pe post de postfaţă, un excelent studiu mai vechi al lui Ion Pop. Cum se vede, nu voinţa de a vâna insolitul îi stăpâneşte pe editori, ci aceea de a ne oferi un instrument filologic, pe cât posibil, complet şi util pentru o relectură a operei lui B. Fundoianu. Nu cunosc nici o altă ediţie recentă care să facă asta.

Citeşte restul articolului aici.