Jeannette Walls– „Castelul de sticlă” al copilăriei

Nu este o carte complicată stilistic, autoarea nu are timp de metafore sau de întoarceri din condei (chiar dacă este capabilă să creeze niște imagini care nu-ți mai ies din minte), nu, ea scrie frust, onest, simplu și cu impact. De fapt, nici nu are de ce să se complice cu artificii literare, în primul rând pentru că viața ei și a boemei ei familii este atât de interesantă și de insolită încât ar fi fost de ajuns doar o consemnare notarială pentru a ne captiva, și în al doilea rând pentru că are un talent nativ de povestitoare și spune în câteva fraze ce alții ar spune într-o pagină. E și asta o artă, cultivată mai ales de prozatorii moderni americani, de la Fitzgerald, Salinger sau Richard Ford încoace și nu e chiar atât de simplă precum pare. Recunosc, parcă uneori simt nevoia de ceva mai multă profunzime în crearea de personaje sau în sondarea sufletelor acestora, însă în cazul de față, nefiind un roman, autoarea scrie pe cât de mulțumitor, pe atât de atractiv. Citește în continuare aici.