Darul lui Jonas, de Lois Lowry
Nu strică două distopii din seria Young Adult, una după alta. După piatra de încercare ”Cele trei fețe ale lunii”, de Sally Gardner, a venit rândul romanului ”Darul lui Jonas”, de Lois Lowry, mai ales că ecranizarea acestuia va apărea curând, sub titlul original al cărții, The Giver. ”Darul lui Jonas” este construită în aceeași modalitate, ca o carte construită într-o lume aproape imposibilă, utopică, ce impresionează prin strictețea regulilor, dar care pune accentul pe dorința de libertate a omului inteligent, a unui copil căruia i se predă ”știința”.