Jurnalul unui om care se teme
La finalul lui 2019, Editura Art a publicat jurnalul inedit al lui Mihail Radu Solcan (1953-2013). Dacă nu știți cine a fost Mihail Radu Solcan, nu trebuie să vă speriați. Înşiși editorii recunosc faptul că fostul profesor universitar nu era cunoscut în afara unui cerc destul de restrîns de prieteni, colegi și studenți de la Facultatea de Filozofie a Universității din București. De altfel, în portretul pe care cei doi editori, Mircea Flonta și Constantin Vică, îl fac lui Solcan în preambulul paginilor de jurnal, ei se străduiesc destul de mult să dea o însemnătate specială persoanei și operei regretatului profesor; ei simt nevoia să îi confere un loc în spațiul cultural românesc contemporan.
Textul oferit acum tiparului, cele 241 de pagini, reprezintă o selecție operată de Flonta și Vică dintr-un text de 1.008 pagini scrise într‑un document electronic denumit simplu „Însemnări zilnice“ (p. 33). Fișierul electronic în cauză ar conține note aproape zilnice făcute între 1 august 2007 și 17 ianuarie 2013, doar că Mihail Radu Solcan, ne spun tot editorii, ținea un jurnal încă din anii ’80 (p. 9). Alegerea celor doi este motivată de dorința acestora de a „restitui contururile mari ale unui remarcabil profil intelectual“ (p. 33). Fără a ști materialul documentar în totalitatea sa, nu ne putem pronunța dacă această selecție este cea mai justă în raport cu obiectivul propus. Cum, de altfel, nu putem spune nici cît de mult a „cosmetizat“ selecția în cauză profilul autorului jurnalului. Mai degrabă primul nostru gînd este că volumul de față va rămîne o întreprindere singulară, fără alte restituiri care să ofere publicului niște repere mai solide atît în ceea ce privește personalitatea lui Mihail Radu Solcan, cît și contextul cultural din anii ’80 și ’90, în care acesta a fost cel mai activ în plan profesional.
De altfel, dacă s-ar găsi cineva interesat de istoria filozofiei în România anilor 1977-1990, adică de la decizia de comasare a facultăților de Istorie, Filozofie, Psihologie și Sociologie și pînă la schimbările care au urmat căderii regimului comunist în România în decembrie 1989, inclusiv desființarea Academiei „Ștefan Gheorghiu“, unde Mihail Radu Solcan a lucrat din 1977 ca documentarist, ar avea la dispoziție un fond documentar foarte subțire. Puținele jurnale publicate ale unora dintre cei care au trăit acele momente sînt semnificativ „coafate“, redînd faptele într-o lumină favorabilă autorilor și contorsionînd grav realitățile acelor vremuri. Iar cele mai interesante pagini rămîn încă închise publicului larg, nestudiate, în arhivele Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității.
Citește continuarea articolului în Observator Cultural.
