L-am servit pe regele Angliei, de Bohumil Hrabal
L-am servit pe regele Angliei ar putea avea subtitlul "Și incredibilul devenea realitate", căci este o poveste fantastică, dar cât se poate de adevărată, care ar putea, de asemenea, să înceapă așa:
A fost odată ca niciodată, că, de n-ar fi, nu s-ar mai povesti; de când făcea plopul pere și răchita micșunele; de când se băteau urșii în coade; de când se luau de gât lupii cu mieii, de se sărutau înfrățindu-se; de când se potcovea puricele la un picior cu nouăzeci și nouă ocale de fier și s-arunca în slava cerului; de când scria musca pe perete, mai mincionos cine nu crede.
În schimb începe cu o notiță a autorului, Bohumil Hrabal:
"Textele acestea au fost scrise în bătaia năprasnică a soarelui de vară, care-mi încingea mașina de scris în asemenea hal, încât de câteva ori pe minut își încleșta dinții și se bâlbâia. Neputând să urmăresc orbitoarele foi de hârtie albă, n-aveam controlul asupra a ce scriam, drept care, cotropit de beția luminii, am scris făcând uz de metoda automată."
Și trebuie să îl crezi. Cele 300 de pagini care urmează sunt o poveste extraordinară, pe care autorul pare că o scrie după dictarea frenetică a unui povestitor neobosit, care vorbește, și vorbește, și trece de la un subiect la altul cu ușurința cu care apa se scurge de pe penele unei gâște care iese din iaz, și aproape că nu pune niciodată punct, sunt pagini peste pagini fără nici un punct, poate doar cu puncte-puncte... căci odată deschis robinetul basmului, nu îl mai poți opri până la sfârșit.
Am spus basm? Să-i spun și colecție de snoave, cu un fel de Păcală care istorisește cele mai gogonate snoave și scornituri, despre cum și-a început el cariera mai întâi ca picolo, apoi chelner, apoi, minune mare, a ajuns să-l servească chiar pe - o să credeți că e voba de regele Angliei, dar nu, pe acela îl servise mentorul său, maître d' -ul hotelului Paris din Praga sau oberchelner, cum i se spunea după capitularea Cehiei în fața nemților - cum spuneam, să îl servească chiar pe împăratul Abisiniei, Haile Selassie, care și-a exprimat recunoștința cu o frumoasă eșarfă albastră, de care atârna cel mai de preț lucru pentru micul chelner Jan Dite, o medalie lucitoare!
