Memoriile unui bătrân crocodil

Eram studentă când, într-o prefață a unui volum românesc apărut înainte de 1989 cu piesele sale reprezentative, citisem că Tennessee Williams își publicase memoriile în 1972, „o carte ciudată și șocantă, care cuprindea o serie de chestiuni medicale urgente, aventuri sexuale, abuz de droguri și alcool".
Fiecare om de teatru are setul său de piese preferate, pe care le vânează obsesiv ori­unde s-ar juca în lume. Am și eu o ase­me­nea listă, iar dintre piesele lui, două îmi sunt mereu măsura ma­tu­rității dobândite: Un tram­vai numit dorință și Me­najeria de sticlă.
Tennessee Williams zâm­bește misterios pe coperta memoriilor sale, așa cum au fost publicate în limba ro­mână la Editura ART, în colecția Ocheanul întors (2011). Poartă costum și cra­vată. Se îndepărtează de o mașină neagră, din aceea cu care gansterii își plimbau mar­fa de contrabandă. În mâna stângă ți­ne o țigară aprinsă, iar mâna dreaptă e as­cunsă în buzunarul pantalonului. E piep­tănat cu cărare pe stânga, iar mustața în­treținută îi dă un puternic aer dandy. Are până în 40 de ani.
Pentru cineva nefamiliarizat cu geniul său dramatic, Memoriile unui bătrân crocodil este o carte mult prea explicită, o trecere în revistă a tuturor aventurilor sen­ti­men­tale și sexuale pe care un bărbat homo­sexual le-a avut, de la vecina Hazel, care avea 9 ani în clipa în care au început să se joace împreună, la lista mult prea lungă de amanți marinari, scriitori, studenți, ar­tiști sau doar băieți frumoși pe care îi racola periodic.
Cartea oferă detalii dintre cele mai diverse și neașteptate, unele esențiale pentru a-i în­țelege procesul creativ, altele pur și sim­plu periferice, sau curiozități - ex­cen­tri­cități cu care a dorit să rămână în me­moria generațiilor care vor urma, cre­io­nându-se ca un personaj cu mult extratext de jucat.
Încă din primele pagini, marele dramaturg american recunoaște că și-a scris Me­mo­riile din rațiuni mercantile, dar și obligat să corecteze o mică greșeală legată de un grant pe care l-ar fi primit de la Institutul Na­țional de Arte și Litere, detaliu ne­ade­vărat pe care îl descoperise într-o ediție de Who's Who.
Pentru cine e curios cum se ajunge dramaturg de suc­ces, poveștile lui Tennessee Williams despre sine însuși formează o rețetă so­lici­tan­tă, cu multe răsturnări de situație. De la jumulitor de pene de porumbei, la bu­si­nessul cu pantofi, servitul în cafenele, liftier sau sce­narist la MGM, student sau vedetă in­ter­națională căutată de televiziunile din Europa, viața autorului nu este departe de cea a personajelor sale.

Citeşte restul cronicii în Revista 22.