Micul roman ca mare literatură
Toate scenele, povestite aproape dramatic, cu dialoguri bine asezonate gestual, sînt completate de o permanentă și ironică paralelă culturală, numele unui personaj trimite la Hugo, citate din Seneca anunță cele mai comice întîmplări, străzile din centrul Parisului sînt atît de marcate culturale încît capătă un fel de identitate proprie. Rafinamentul și apusul tuturor iluziilor ideologice, vîrsta și înțelepciunea, frumusețea unui oraș în care încap toate contrariile, viciile sau, dimpotrivă, viața cea mai cumpătată, nimic din toate acestea nu vindecă însă cele mai vechi și mai bazale dintre pasiuni. La capătul tuturor experiențelor, personajele lui Jorge Edwards se întîlnesc, cu prospețimea și uimirea unor adolescenți, cu propriile obsesii, neîmblînzite de nici una dintre variantele de existență posibile. Iar adevărul, cel atît de căutat (adevărul despre o aventură amoroasă sau, poate, adevărul artistic sau adevărul politic în căutarea cărora s-au aflat toată viața exilații de toate rasele din Paris), există, poate fi descoperit, poate fi mărturisit, doar că nu rezolvă nimic.
