Moș Crăciun & Co. Cel mai rapid roman din lume
Universitatea din Bucureşti a organizat sîmbătă, 15.12.2012, un eveniment literar în premieră mondială: 53 de scriitori români au scris împreună cel mai rapid roman din lume.
Evenimentul este organizat de Asociaţia Culturală Aedificatio şi partenerii Editura Art, Links Associates şi Universitatea din Bucureşti.Editura Art, care va publica romanul rezultat, a înscris acest proiect fără precedent la Guinness Book of Records pentru a fi validat şi omologat ca record.
Romanul este publicat la Editura Art și a fost lansat miercuri, 19 decembrie 2012, ora 18.30, în prezenţa autorilor, la Librăria Bastilia din București.
Astfel, 53 de autori români s-au întâlnit sîmbătă dimineaţa, la ora 9.00, în laboratoarele Facultăţii de Matematică şi Informatică din cadrul Universității din Bucureşti, pentru a concepe şi elabora împreună cel mai rapid roman care a fost scris vreodată în literatura universală. După instructaj, la ora 10.20, s-a dat startul platformei colective de editare de text, organizatorii estimînd că întregul proces editorial, de la alegerea subiectului pînă la realizarea efectivă a cărții, nu va dura mai mult de patru ore. Cei patru naratori - Gabriel H. Decuble, Florin Iaru, Marius Chivu și Răzvan Țupa - au ales titlul "Moș Crăciun & Co. Cel mai rapid roman din lume" și au schițat planul romanului.