Nicio iubire nu e ca cea de la adolescență - 5 romane despre prima dragoste

19 februarie 2019
Nicio iubire nu e ca cea de la adolescență - 5 romane despre prima dragoste

 

 

Nu sunt un mare fan cărți YA, dar cele care îmi plac reușesc de obicei să surprindă un lucru foarte bine: tumultul de sentimente care încearcă personajele aflate la vremea adolescenței. Chiar dacă lista acestor sentimente ar putea fi lungă, care de care mai contradictorii, în fruntea tuturor răsare dragostea. Prima îndrăgosteală, momentul ăla pe care nu îl poți gândi altfel decât etern, emoția absolută!

 

Cărțile de mai jos și-au făcut loc în listă tocmai pentru că ne oferă felii din astfel de prime relații, fiecare condimentată într-un mod diferit.

 

1. Circul nopții de Erin Morgenstern - A fost una dintre primele cărți YA pe care le-am citit și mi s-a lipit iremediabil de suflet. Îi urmărim din copilărie până în tinerețe pe doi ucenici vrăjitori, un el și o ea, care sunt meniți să ducă mai departe ura dintre maeștrii lor - un fel de Romeo și Julieta. Celia și Marco capătă noi și noi abilități magice în decorul romantic și victorian al Londrei însă momentul culminant, în loc să fie o bătălie, se dovedește a fi un moment de apropriere între ei. Emoția din roman se construiește pagină cu pagină, pe măsură ce fiecare știe că este pregătit împotriva celuilalt, își cunoaște dușmanul doar din piese disparate de puzzle, iar sentimentul care se înfiripă nu este ura, ci dragostea.

 

2. Iubirea care a rupt lumea în două de Emily Henry – Rămânem pe tărâmul fantasy și facem cunoștință cu Natalie și Beau. Dintre toate lucrurile care pot sta în calea iubirii a doi adolescenți, de data aceasta avem de-a face cu lumi paralele. Nu o să vă dezvălui mai mult despre context, dar trebuie s-o cunoașteți pe Natalie, o fată care a înfruntat toată copilăria trauma de a fi diferită și care a învățat să trăiască cu prezențe misterioase în viața ei. Cartea îți oferă o mostră foarte bună despre ceea ce înseamnă ierarhiile dintre elevi într-un liceu tipic american.

 

 

3. Și soarele e o stea de Nicola Yoon – Uneori nu e nevoie să apelezi la unelte fantastice pentru ca realitatea să se pună în calea dragostei tale, asta află Natasha și Daniel. Ea este rațională și înclinată spre științe, el e un poet visător, și până și aspectul lor fizic îți spune că nu ar trebui să aibă prea multe în comun – ea afro, el asiatic –, dar dragostea trece peste toate și cei doi au nevoie doar de câteva ore pentru a se îndrăgosti. În cosmopolitul New York, amândoi învață să privească orașul cunoscut prin ochii celuilalt.

 

4. Elias si spioana Cărturarilor I. Focul din cenușă de Sabaa Tahir – Ce e mai romantic decât o dragoste interzisă? Elias şi Laia duc pe umeri așteptările clanurilor lor și soarta Imperiului într-o lume utopică, totul condimentat de atracția dintre ei. Violența din jur îi repungnă lui Elias, Laia vrea să-și salveze fratele, iar asta îi aduce împreună să lupte împotriva unei ordini nefirești a lumii conduse de Războinici. Și tot așa, planuri se deschid în fața ochilor noștri și se amplifică pe măsură ce avansezi cu lectura, iar întorsăturile de situație nu se lasă așteptate. Cei care au o slăbiciune pentru referințele Antice vor fi captivați de acest roman.

 

5. Fangirl de Rainbow Rowell – În era Internetului, Cath și Wren sunt două fangirl înflăcărate care scriu ficțiune despre personajul lor favorit. Ceea ce a început ca ocupația unor adolescente se transformă într-o carieră pentru Cath, dar pănâ acolo este drum lung, presărat de numeroase obstacole și etape din viața fetelor. Un roman despre maturizare și despre schimbare și, bineînțeles, din toată această poveste despre devenirea unui personaj nu putea să lipsearscă dragostea :).

 

 

 


Un text scris de Andreea Chebac

 

 

                 

 

 

        

Recomandări (84) Interviuri (17) Noutăți (33) Titluri în focus (81) Evenimente (11) Topuri (5) Concursuri (22)
Interviu Alex Moldovan
Interviu | Alex Moldovan: „Sper că va exista un procent de cititori care vor cădea pe gânduri după lectura cărții” de Adina Rosetti și „Noii cititori” 21 august 2023
În luna august, în cadrul seriei de articole „Noii cititori” realizate în parteneriat cu Scena9 și coordonate de scriitoarea Adina Rosetti, copiii din...
Mai multe
[GIVEAWAY] Trilogia „Arcul Secerii” 01 august 2023
REGULAMENT OFICIAL DE PARTICIPARE LA CAMPANIA [GIVEAWAY] Trilogia „Arcul Secerii” 14 – 23 august 2023 SECȚIUNEA 1. ORGANIZATORUL CAMPAN...
Mai multe
[GIVEAWAY] Trilogia „Ursul și privighetoarea” 29 iulie 2023
REGULAMENT OFICIAL DE PARTICIPARE LA CAMPANIA [GIVEAWAY] Trilogia „Ursul și privighetoarea” 29 iulie – 13 august 2023 SECȚIUNEA 1. ORGA...
Mai multe
Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART