O istorie culturala a toaletelor – Roger-Henri Guerrand
Un alt volum năstrușnic marca editurii ART.
După cum spuneam la un moment dat, căcatul zboară nestingherit din paginile acestei cărți și pișatul susură cristalin de fiecare dată când începi un paragraf nou.
Roger-Henry Guerrand ne oferă ”plăcerea de a ne delecta” cu penisurile și cururile expuse public constant spre defecare și micționare ale francezilor începând cu secolul XI și terminând cu anii 1960-1970.
Cât de importantă era golirea pântecelui? Ia câteva exemple:
Nevasta unui gentilom îl întreabă cât de mult ținea la ea, iar el îi răspunse: ”te iubesc tot atât cât iubesc să mă ușurez.” Femeia fu foarte înfuriată de acest răspuns, dar a doua zi bărbatul ei o sui pe un cal și n-o lăsă să se dea jos toată ziua, așa că ea nu-și putu face nevoile. Atunci femeia îi zise soțului său: ”Știu acum cât mă iubești și te implor să mă cinstești și de-acum încolo la fel de mult.” – spicuit din Cuvinte pentru masă.
Cât de discreți erau francezii când vine vorba de ușurare?
În 1606, Henric al IV-lea îi pedepsește pe cei care-și fac nevoile în interiorul Luvrului cu o amendă de un sfert de scud. În aceeași zi, domnișoara de Agre îl surprinde pe delfin ușurându-se la zidul camerei unde se afla: ”V-am prins, domnule, îi spuse ea. Aveți de plătit un sfert de scud.”
Poetul Berthod remarcă:
Hei, hei, ia uite-l cum se pișă
Îndărătul unui stâlp, pe cinstea mea,
Drept pe portretul Regelui!
Turmeau de la Morandiere spunea despre grădinile de la Versailles că sunt focarul tuturor ororilor umanității… Parcul, grădinile, chiar și castelul îți întorc stomacul pe dos cu miasmele lor. Bolțile, curțile, coridoareale, toate sunt pline de urină și materii fecale: s-ar zice că grădinile, castelul, aleile și întreg satul au fost lăsate la cheremul soldaților și a unei populații de cea mai joasă speță, ce-și face nevoile nepedepsită și cu nerușinare în fața trecătorilor.
