O istorie despre dragoste, supraviețuire, transformare
Cultura pop din ultimele decenii a capitalizat și romantizat tema morții, în diferitele sale forme, introducând o pleiadă de personaje mai mult sau mai puțin memorabile, dar care, în final, au murit. Sunt atâtea istorii model despre cum cineva moare, unele din ele binevoitoare, altele condescendente, unde apropierea iminentă a morții oferă ultimele șanse de a trăi/iubi/de a se reforma/ de a scăpa de furie/de a ierta. Unicul merit al acestor episoade culturale este și a fost că face discuția despre moarte acceptabilă în discuțiile de companie.
„Un bărbat pe nume Ove” de Frederik Backman, un autor suedez (!), este și ea, o carte despre moarte, pe care m-am apucat s-o citesc cu toate prejudecățile de rigoare. În primul rând, pentru că nu te aștepți decât la o altă istorie în stilul „a doua șansă la viață”, ori încă nimeni nu l-a întrecut la acest capitol pe Ebeneezer Scroodge al lui Dickens. În al doilea rând, suedezii o duc bine cu detectivele care îți îngheață sângele în vene, iar cartea e presărată cu umor fin, ironic, simpatic. E o istorie despre dragoste, supraviețuire, transformare, bunătate, frustrare.
În „Un bărbat pe nume Ove” personajul principal, Ove, este un bătrân exasperant și exasperat. Exasperant, pentru că, ca mai toți bunicii noștri, este depășit de progresul tehnologic –el nu știe diferența dintre un iPad și un laptop, pentru sfințenia în care își trăiește regulile și le impune altora – doar el mai știe cum să parcheze, cum să conducă o mașină, să schimbe un bec (!) etc. Totul descris într-o manieră amuzantă, unde autorul face mișto de propriul personaj, lucru pe care i-l ierți cu o plăcere vinovată, mai ales dacă ai vreun unchi sau bunic care îi seamănă.
Citește continuarea recenziei pe bookhub.ro.