Originea lumii de Jorge Edwards: proiect de marketing
În engleză se cheamă blurb; în românește, mai puțin spectaculos, „prezentare". La „ei" e mai spectaculos (halucinant! uimitor!), la „noi", de obicei, mai cuminte. Ca regulă generală, totuși, se află pe coperta a patra a cărților, mai rar pe prima, și rezumă intențiile auctoriale și senzațiile recenzentului, spiritul epocii... În cît mai puține cuvinte, dacă se poate. Uneori se poate.Uneori nu se poate. Am exersat arta îndrăzneață a blurb-ului pe romanul Originea lumii de Jorge Edwards și am obținut nouă enunțuri succinte, pe care să le emit dacă mă întreabă cineva „despre ce e vorba în carte?". Fiecare dintre ele ar putea funcționa, dacă ar exista nouă ediții paralele ale volumului. Nici unul nu e, desigur, acoperitor. Căci Originea lumii este un:1. Roman de dragoste și gelozie: un bărbat își bănuiește soția că l-a înșelat cu un prieten. Triunghiul amoros îi cuprinde pe bătrînul medic Patricio Illanes, tînăra sa soție, Silvia, şi pe artistul Felipe Díaz (între timp, decedat). Illanes caută dovezile infidelității etc.2. Roman al Parisului, văzut totodată ca centru al lumii, ca loc supus degradării și ca destinație finală (și în sensul bun, și în cel nebun). Căutînd dovezile de la punctul 1, Illanes cartografiază orașul, parcurge străzi, nu uită să admire „intersecția intersecțiilor", adică acel loc situat „în faţa Domului, în vîrful unghiului foarte ascuţit format de rue Delambre şi bulevardul Montparnasse, loc celebru în multe mitologii, aşa cum ştie toată lumea, mai ales în cea sud-americană şi chiar în unele cu accente metafizice". In extremis, aici sînt explicabile toate nebuniile - „Toujours Paris!" exclamă, înțelegător, un taximetrist.
Doar Silvia, cu nasul în cărți de istorie recentă și lumea dată peste cap, se simte mai degrabă întemnițată, cînd meditează: „Lovitura de stat ne-a făcut să cunoaştem lumea cu forţa. Şi acum nu ne mai putem întoarce, nici în Iquique, nici nicăieri. Nu există întoarcere; întoarcerea, acum, ar fi doar preludiul morţii".3. Roman al exilului, al înstrăinării: intelectuali sud-americani, din diverse țări, sînt orfani într-un Paris care-i confundă sau îi ignoră. Însă ei se știu între ei. Îi unesc: „obiceiul sacru al siestei", prietenii comuni, fascinația pentru Paris (vezi punctul 2), împotrivirea față de dictatura din Chile și „căderea totală a zidului și a tot ce se lega de asta". Îi așază împreună și privirea celorlalți - o portăreasă suspicioasă, un chelner „dezamăgit de exotismul precar" al chilienilor cărora nu le place salsa. În fine, există între ei coincidențe biografice. Pe Felipe Díaz, prietenul care i-a sedus (ori nu) soția, Illanes îl descrie astfel: „Făcea parte din acea categorie de oameni cu care mă mai întîlnisem cînd şi cînd: intelectualul latino-american care a trecut prin religia comunistă, pentru că aşa era moda, dar care provine din ceea ce se cheamă acolo, dar şi aici, atunci cînd e cazul, o «familie bună», şi care nu a renunţat niciodată şi nici nu a vrut să renunţe la maniere, la comportamentul specific şi nici, acolo în intimitate, la aroganţa copiilor de familie bună".4. Roman despre soarta stîngii occidentale.
