Oyinkan Braithwaite – Sora mea ucigașă în serie (Recenzie)

Sora mea ucigașă în serie mi-a strânit interesul prin titlu – știu, o chestie superficială, dar eu m-am ghidat adesea după ea atunci când mi-am ales lecturile și rar mi-a părut rău. Mi-am dorit să o citesc încă de la apariție, dar m-am dat cu una cu alta și am ajuns să uit de ea. Mi-a picat în mână abia în urmă cu două săptămâni. Am citit-o în weekend, în câteva ore, pentru că e alertă, are capitole scurte care te fac să tot dai pagina, iar scriitura e simplă, împânzită de dialoguri.

S-a spus despre carte c-ar fi fucked-up, dar personal n-aș putea să o descriu așa. Mi s-a întâmplat să dau peste romane care au depășit-o cu mult din punctul ăsta de vedere. A fost mișto, a fost genul de comedie neagră pe care mi-ar plăcea s-o văd pe sticlă, îndrăznesc să spun că m-ar distra mai mult în varianta film.

Spun asta în ideea în care în 240 de pagini cu scris mare nu încape prea mult substrat psihologic, nici cine știe ce personaje complexe nu încap, așa că varianta carte aduce cam tot același lucru pe care l-ar aduce un film: antren, umor negru și un twist mișto.

M-am gândit că cele două surori nigeriene, Ayoola și Korede, două fețe ale aceleași monede, ar fi putut fi exploatate mai mult de către autoare, dar spre final a trebuit să recunosc că dacă ar fi mers în profunzime, cartea s-ar fi îndepărtat de la scop și și-ar fi pierdut esența.

Sora mea ucigașă în serie nu este despre cum se simte cineva care cunoaște un secret copleșitor, nu e nici o analiză asupra felului în care te raportezi la un criminal în serie atunci când acesta îți este rudă. E o comedie neagră construită în jurul unei familii disfuncționale în care două surori se hrănesc una din toxicitatea celeilalte, în timp ce tu ca cititor te tot întrebi ce nu e bine în capul lor.

Nu a fost prima data când am citit o autoare nigeriană – în urmă cu doi ani mi-a căzut în mână Rămâi cu mine de la Ayobami Adebayo, scriitoare care a descris Sora mea ucigașă în serie ca fiind ”Tulburătoare, jucăușă și delicioasă.”  – și în mod clar nu va fi nici ultima.

Citește continuarea articoluli pe blogul Blutopia.