Pana cand nu va mai ramane nimic de urat...
In 1951, Ray Bradbury publica volumul de fata, format din 18 povestiri, cu un prolog si un epilog ce le incadreaza intr-o rama, aceea a istoriei unui barbat pe trupul caruia este incrustata magia tatuajelor miscatoare ce dezvaluie fiecare dintre tablourile halucinante care compun cele 18 fragmente. Prinzand viata, deapana cate o istorie: despre ce pot vorbi niste astronauti in timp ce se prabusesc prin infinitul negru al spatiului? ce se intampla atunci cand copiii preiau controlul asupra camerei lor si folosesc iresponsabil miracolele tehnologiei? dar daca o invazie martiana s-ar pregati prin copii?
Fantasticul lui Bradbury e unul de basm, mai mult de factura supranaturala, in siajul lui Poe, decat stiintifica. Poate si asta il face sa-si pastreze impactul dupa atatia ani de la publicare, faptul ca nu incearca sa fie vizionar, nu recurge la o tehnologie ce ar fi putut cadea in desuetudine, ci apeleaza la acele resurse nostalgice din sufletul cititorilor care visau candva cu ochii deschisi sa ajunga la stele, sa exploreze lumi necunoscute, sa se confrunte cu pericolele nestiute ale Universului.
