Poeta X - o carte despre relația cu părinții, religie, prietenie, consimțământ
În timp ce traduceam Poeta X, îmi părea tare rău că nu am citit cartea asta în adolescență.
Xiomara m-ar fi ajutat să mă cunosc mai bine și să mă accept mai ușor. Acesta mi se pare marele merit al cărții și, evident, al autoarei: că le dă tinerelor din zilele noastre o voce; o voce cu care să se descrie, să se apere, să se întrebe și să se găsească pe sine.
De la relația cu părinții, religie, prietenie, consimțământ, în Poeta X apar o mulțime de teme cu care adolescenții se confruntă zilnic, dar pe care nu știu mereu cum să le abordeze. Citind vers după vers, pagină după pagină, simți cum ți se deschid ochii și primești răspuns la unele întrebări și îți dai seama că nu ești singura care trece prin momente grele și că există speranță chiar și în cele mai negre clipe.
A trecut ceva vreme de când am tradus-o, dar încă n-am uitat versurile următoare:
„Și mă gândesc la tot ce am putea fi
dacă nu ni se spunea că trupurile noastre nu au fost făcute pentru așa ceva.“
Chiar așa, voi ce puteți fi dacă nu mai ascultați de vocile din exterior care vă dictează cum să fiți?
Elizabeth Acevedo, Poeta X
Traducere din engleză și note de Ioana Vilcu
În copilărie dar și în adolescență, alături de o mamă habotnică și un tată pierdut în lumea lui, Xiomarei i s-a tot repetat cum trebuie să fie o fată - ce nu se cade să facă și cum se cuvine să se îmbrace, ce prieteni are voie să aibă și în ce trebuie să creadă. Apoi, adolescentă fiind, cu bucle, buze pline și gene lungi care o fac aproape frumoasă, Xiomara înfruntă privirile flămânde, care ar vrea să o dezbrace, să o transforme în ce nu este. Unde ar mai putea găsi loc să fie ea însăși și cum să se facă auzită și înțeleasă când toată lumea o toarnă în tipare? Iar când se îndrăgostește, cum să mai poată ascunde forța care o locuiește? Xiomara are armele ei, un caiet plin de poezii, pe care-l ascunde de ochii mamei și un club de poezie unde va înțelege că trebuie să refuze să tacă.
O recenzie de Ioana Vîlcu