Poezie și Muzică. O lume fragilă

Cartea Românească, care și-a sărbătorit anul acesta centenarul cu, printre altele, o nouă ediție Leonid Dimov („Carte de vise”), își continuă seria nouă de volume de poezie cu trei volume. Primul dintre ele, intitulat „Masa de sărbătoare”, marchează revenirea după 10 ani a poetei Irina Nechit (membră a Uniunii Scriitorilor din România și a Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova deopotrivă). Poeziile ei par să fie și mai tragice și infuzate de arhetipal ca până acum, fără a lipsi ancorele autobiografice. În orice caz, contextul actual, de fragilizare a întregii societății, determină o asemenea poezie să rezoneze și mai puternic:

„Jucăm într-o horă tot mai mare,
mai înspumată,
sărim, ne stropim, țipăm,
speriem pescărușii,
împrăștiem bancurile de pești,
cine știe dacă vom mai veni și la anul,
cine știe dacă ne vom mai întâlni,
poate e ultima dată când ne ținem de mâini,
poate e ultima dată când ne bălăcim în mare.”
(Cercul de apă)

Urmează „Execuții”, un volum nou al lui Aurel Pantea după o serie lungă de antologii. De la „Nimicitorul” (2012) încoace, poetul s-a dedicat producerii unor poeme mai esențializate, adeseori lapidare, cu un vocabular simplificat, postbacovian. Aceste texte de senectute cuprind lirică erotică, dar și religioasă: „Ocrotește-mă, Doamne Isuse Hristoase,/ de un timp trecut,/ în care crâncene și dureros de vii/ au rămas doar ticăloșiile” („Mon enfer”). Angoasele punitive și depersonalizante par pe alocuri să dea măsura și unei anxietăți politice:

„chiar tu, draga mea, ai chipul unei prizoniere
la care au privit lacome câteva disperări,
cineva ne va înlocui, cineva o să vină de departe,
urmele noastre vor pleca odată cu noi,
locul va rămâne curat
pentru frumoasele și tinerele odrasle ale invadatorului”
(„[E tare greu, blindajele crapă]”)

Citește continuarea articolului în revista Cultura.