Profi de canapea

Am citit Partaj din două motive. Îmi plăcuse textul lui Horia Corcheș din revista Iocan. Și înțelesesem din recenzii că în acest volum ar fi pusă la bătaie experiența autorului ca profesor de liceu: iată ceva ce mă interesa măcar din punct de vedere sociologic.

Cartea poate fi descrisă fie ca volum de proză scurtă, fie ca roman. Textele pot fi citite independent, dar sunt conectate narativ și au cam aceleași personaje (nu foarte numeroase). Majoritatea firelor pornesc de la personajul lui Matei, director de școală în București. Cele câteva episoade care implică învățământul mediu (o inspecție de grad, un concurs mânărit pentru postul de director, ceva secvențe de birocrație managerială) sunt excelente și nu pot decât să regret că autorul le-a acordat prea puțin spațiu în ansamblul volumului. Cu atât mai mult cu cât, așa cum probează un text care speculează comic ticurile de limbaj și de gândire ale unui ofițer de carieră, Corcheș are o priză foarte bună la automatisme. Iar lumea din cancelarie (dar și din clase ori din curtea școlii) are un potențial enorm în acest sens. Din păcate, acest potențial n-a prea mai fost exploatat de la Muzici și faze (2000), capodopera lui Ovidiu Verdeș. Dar romanul lui Verdeș, ca și Solenoid-ul lui Mircea Cărtărescu, aveau în centru lumea anilor ‘70-’80. Or, lucrurile s-au mai schimbat de atunci și e nevoie de un prozator ca să le rețină imaginea.

Câteva din aceste schimbări apar și în Partaj. Rețelele sociale, de pildă, sunt foarte vizibile. Profesorii o ard pe Facebook, pe care-l folosesc pentru a posta tâmpenii sau ca să agațe. Ca director, Matei e vârât nu doar în birocrația locală, și în cea europeană – scrie proiecte, vânează granturi, are o mobilitate pe care vechii profesori neuniversitari nu o aveau.

Citește în continuare aici.