Recenzie: Biblioteca Sufletelor de Ransom Riggs

Sincer, deși am primit volumul la o săptămînă de la lansarea oficială, eram ușor ezitant dacă să mai amân puțin lectura sau nu. Foarte multe serii de ficțiune populare au fost „distruse” de volumul final și nu voiam să adaug și această serie pe lista cărților care „aveau potențial dar și-au pierdut farmecul pe parcurs”. Autorii cunoscuți sunt adesea presați de edituri să scoată ceva,orice pentru fani și parcă la final, odată ce și-au format deja un fandom și editurile le promovează excesiv lansările, nu-și mai dau interesul așa cum o făceau la început.

Miss Peregrine este excepția care confirmă regula, mi-a depășit așteptările și ultimul volum mi s-a părut chiar mai reușit decât Orașul Pustiu. Vorbim despre o serie care și-a păstrat capacitatea de a captiva cititorii până la ultima pagină. Folosindu-se doar de câteva fotografii vechi, autorul a creat un întreg univers „deosebit” pe care noi, cititorii, l-am explorat alături de personajele îndrăgite. Seria devine mai întunecată cu fiecare volum; imaginile descrise în Biblioteca Sufletelor par a fi desprinse dintr-un coșmar. Ajutați de un nou deosebit misterios pe nume Sharon, Jacob,Emma și Addison sfârșesc în Pogonul dracului, un loc atât de periculos pe cât e de grotesc.

Cred că Sharon a fost personajul meu preferat pe parcursul acestui volum pentru că destinde atmosfera cu replicile sale spirituale și își ajută prietenii chiar dacă ei încearcă să scape de el în mod constant. Sharon este prietenul pe care eroii noștrii nu-l merită, dar de care au nevoie și nu este singurul personaj memorabil introdus în acest ultim capitol al trilogiei. Poate că bătălia finală nu a fost cea la care se așteptau fanii seriei, dar cartea nu duce lipsă de situații limită și felul cum s-a încheiat povestea mi-a amintit într-o oarecare măsură de Harry Potter. Nu m-aș supăra ca Miss Peregrine să câștige aceeași simpatie de care s-a bucurat seria lui Rowling.

Citește în continuare aici.