Recenzie: Calul și băiatul (Cronicile din Narnia #3) de C. S. Lewis
Este indiscutabil faptul că C. S. Lewis este un mare clasic al literaturii universale. Din păcate, generațiile trecute de români nu au avut cu adevărat șansa de a se bucura de opera sa. De ce oare, nu vom ști niciodată. Ediția de buzunar a seriei (tradusă pentru prima oară la RAO) nu s-a bucurat de o foarte mare apreciere și publicitate, așa că a fost retrasă de pe piață. Din fericire, GRUPUL EDITORIAL ART a decis să mai ofere încă o șansă acestei serii minunate. Și bine a făcut!
Din punct de vedere al apariției, această carte este a 5-a, însă, respectând ordinea cronologică a evenimentelor relatate (după cum a fost și publicată de editura românească), este volumul 3 al seriei. În noaptea în care Shasta află că nu e fiul pescarului Arsheesh şi că acesta vrea să-l vândă ca sclav, se hotărăşte să fugă din Calormen împreună cu Bree, Calul Vorbitor.