Recenzie „Castelul de sticlă” de Jeannette Walls
Castelul de sticlă de Jeannette Walls este o poveste sfâșietoare și dramatică, despre niște copii care, deși au fost crescuți într-un mediu toxic, reușesc să câștige în lupta cu destinul.
Cu greu îmi găsesc cuvintele despre această carte. Cred că romanul de față reprezintă cea mai pură materializare a relațiilor părinte-copil. Mai mult decât un roman autobiografic, privesc Castelul de sticlă ca fiind o carte de parenting, o poveste care modelează și distruge vieți la fiecare pagină.
Personal, nu îmi plac autobiografiile și nici biografiile în general. Îmi place să mă documentez despre o anumită persoană dacă îmi e stârnit interesul, dar cărțile din această categorie mi s-au părut mereu seci și greu de digerat. Castelul de sticlă n-a fost așa. Am savurat fiecare pagină, și mai mult de atât, am crezut fiecare cuvințel, ca și cum aș avea garanția că tot ce s-a întâmplat în carte a fost adevărat. Nu știu dacă a fost sau nu, și nu îmi pasă. Dar autoarea a reușit în cel mai inefabil mod să se re-creeze în paginile romanului.
