După numeroase teorii, sacrificii și experimente, Steelheart a fost învins. David i-a descoperit slăbiciunea, și-a răzbunat tatăl și a devenit un Războinic, însă Epicii nu vor să le permită unor rebeli, aparent lipsiți de puteri supranaturale, să preia conducerea orașului Newcago (fostul Chicago).

"Newcago avusese mai multă logică. Steelheart în vârf, Epicii inferiori sub el și favoriții sistemului slujindu‑i. Și noi, restul, ascunși prin cotloane. Care era logica acestui oraș?"

La prima vedere, mizele au rămas neschimbate: dorința pentru putere facilitează numeroase conflicte și dispute între Epici, numărul victimelor colaterale crește în continuare, iar un nou antagonist amenință viitorul Războinicilor, hotărât să-i distrugă pe toți cei care îi stau în cale.

David nu mai este copilul care locuia împreună cu tatăl său. Nu mai este orfanul de la fabrica de muniție din subteran. Le-a câștigat încrederea, respectul și admirația noilor săi aliați, devenind un Războinic și un erou. Epicii refuză să accepte că a putut să-l învingă pe Steelheart, dar poveștile despre victoria lui David se răspândesc cu o viteză alarmantă. Acum este Steelslayer, un strateg ce ar face bine să își reconsidere planurile înainte să-și enerveze adversarii (care ar putea să-l ucidă într-o fracțiune de secundă), și un bun observator, predispus să își lase sentimentele să-i întunece judecată (bonus: ezită în momente-cheie).

Vă mai amintiți cât de șocați au fost Răzbunătorii când au descoperit că Megan este Firefight? Credeam că Brandon Sanderson nu își reconsideră plot twist-urile, dar „surprizele” din Steelheart sunt completate sau schimbate în Firefight. Mă îndoiesc că autorul nu a mai păstrat câțiva ași în mânecă pentru volumul final al trilogiei, dar sunt curioasă câți o să fie legați de Megan, hotărâtă să-și schimbe în permanență rolul, de la erou la antagonist/anti-erou și invers. Și-a pierdut o parte din amintiri și știe că trebuie să fie dușmanul Războinicilor, însă se împotrivește instinctului și îi supraveghează pe rebeli de la distanță, sperând să primească răspunsurile îndelung căutate.

"Megan! Scântei, ce bine era să‑i aud vocea! Ultima dată când i‑o auzisem mă amenințase cu pistolul. Megan a ieșit din umbra coridorului. Arăta minunat.

Prima oară când o văzusem – pe vremea când încercam să mă alătur Răzbunătorilor – purta o rochie roșie mulată și părul auriu îi curgea liber pe umeri. Trăsăturile feței ei înguste erau accentuate cu fard de obraz și cu fard de ochi, iar gura dată cu ruj roșu aprins.

Acum purta blugi și o jachetă trainică cu croială militară și avea părul prins la spate într‑o coadă de cal foarte practică. Și era mult mai frumoasă așa. Asta era adevărata Megan, cu un pistol în tocul de la subraț și altul la șold. Vederea ei mi‑a trezit tot soiul de amintiri."

Așa cum nu toți Epicii sunt răi, nici tot Războinicii nu trebuie să fie buni. Chiar dacă worldbuilding-ul pornește de la premisa că majoritatea Epicilor sunt cruzi, malefici și violenți, decizia le aparține în totalitate; există o delimitare bazată pe forță și puteri supranaturale, dar, în goana lor pentru supremație, Epicii par să uite că au de ales, că nu trebuie să își folosească harurile pentru a genera doar distrugere și haos (știm și cine este excepția). Trebuie să le controleze, nu să fie manipulați de ele.  

Puterea este ilustrată ca fiind ceva greșit, nenatural. Puterea îi corupe pe cei „binecuvântați” de Calamity, transformându-i pe Epici/Superepici în monștri. Dacă Steelheart vi s-a părut demn de dispreț, Obliteration și Regalia urmează să le complice viața Războinicilor până în punctul în care o să vă fie dor de fostul nemesis. În timp ce Obliteration este mai mult o forță a naturii decât un om, ucigând deopotrivă Epici și oameni obișnuiți (nu mai spun că San Diego și Houston au devenit ruine după o „vizită” din partea sa), Regalia, aflată acum la conducerea Babilarului (fostul Manhattan) este un adversar viclean și inteligent, cu un plan bine la punct, ce, din păcate, îl are în vizor pe unul din Războinicii mei preferați.

"Înăuntru era întuneric, dar niște vopsea împroșcată în jurul ferestrei răspândea exact atâta lumină cât să‑l pot vedea pe Obliteration.

Stătea în picioare, îmbrăcat cu trenciul lui lung și negru, cu mâinile la spate, privind pe fereastră orașul plin de vopsea luminoasă și petrecăreți. Newton stătea rezemată de un perete, învârtind o katana într‑o singură mână.

Ce aveau locuitorii orașului ăstuia cu săbiile?

— N‑ar fi trebuit să‑i permiți să‑ți scape printre degete, a zis Obliteration.

— Pentru că tu, când ai putut să‑l omori, ai făcut o treabă așa de bună, nu? s‑a răstit Newton. Împotriva ordinelor primite, aș putea adăuga.

— Nu urmez ordinele niciunui om, fie el muritor sau Epic, a zis încet Obliteration. Eu sunt focul purificator.

— Da, da. Cum zici tu, ciudatule!"

Aș vrea să vă spun că sunt imprevizibili și că pot să fie ușor de învinși, dar Sanderson întotdeauna își va provoca personajele, împingându-le cu mult peste limita acceptată (sau intuită) de cititori. Poate că viața lui David nu se mai reduce la un singur oraș, la un singur Epic, însă încă nu are experiența sau viziunea celorlalți Războinici. Profu’ și Tia continuă să fie stâlpii rezistenței, dar Firefight le întinde o capcană parțial intuită. Amenințarea a fost mereu acolo, de când au decis să meargă în Babilar; trebuia să mă aștept la un astfel de deznodământ, la o nouă formă de corupție și la primul indiciu legat de confruntarea finală din Calamity.

Firefight mi-a amintit de un joc video: nu poți să estimezi când vine următoarea misiune și realizezi târziu cât de ușor ai picat într-o ambuscadă. Față de Arhiva luminii din furtună, capodopera lui Sanderson, unde indiciile se pierd în sute de pagini, seria Răzbunătorilor este o distopie action-packed perfectă pentru cititorii pasionați de Marvel & DC, care trebuie să descopere de ce o entitate misterioasă a decis 1) să ne transforme lumea în locul său de joacă și 2) să distrugă omenirea printr-un dar „regesc”: putere nelimitată. Însă fiecare putere are o slăbiciune (din fericire).

P.S.: Am decis să am încredere într-un Epic, numai că l-am ales pe cel greșit (se pare că am ceva în comun cu David).

O recenzie de Simona Stoica.