Recenzie Marţianul de Andy Weir
M-a incitat la culme faptul că nu vedeam numai perspectiva lui Mark, ci şi a celor de la NASA de pe Pământ şi a echipajului care se întoarce acasă pe nava spaţială Hermes. Ai tu timp să prinzi firul când citeşti cartea. Şi mai e super tare că nu şti de la început ce şi cum s-a întâmplat (aşa ca în căcăciosul ăla de film) afli abia pe la jumătatea cărţii. Asta da joacă cu mintea tinerilor aspiranţi să ajungă în Cosmos.
Acum, aruncând o privire înapoi, realizez că naraţiunea a constat 70% în elemente ştiinţifice (chimie, extrem de multă chimie) care în alt context n-ar fi avut nici o noimă pentru mine, cred că m-ar fi luat şi somnul dacă ar fi s-o dăm pe faţă. Dar, dintr-un oarecare motiv ceresc, ştiut doar de fiinţele divine, n-am mai fost aşa de tare ţinută cu sufletul la gură de când m-am uitat la Prison Break.