Recenzie „Pasăre cântătoare” de Kathryn Erskine

Luând-o într-un impuls de moment, pentru simplul motiv că prezintă lucrurile din perspectiva unei fetițe care suferă de sindromul Asperger (dacă nu știți cum se manifestă acesta, aflați mai multe aici), am avut minunata surpriză de a descoperi o scriitură simplă, dar extrem de profundă, și o poveste deosebită din toate punctele de vedere. Personajul principal, Caitlin, mi-a intrat pe sub piele și mi-a răscolit absolut toate sentimentele în doar 200 de pagini! Ca să nu mai spun că simbolismul păsării cântătoare din titlul cărții, pe care îl aflăm doar spre sfârșit, mi-a răpit câteva lacrimi, pe care le-am vărsat atât de tristețe, cât și de bucurie. Fiindcă, înainte de toate, această carte este despre victoria luminii asupra întunericului.

Scrisă la persoana întâi, Pasăre cântătoare prezintă povestea unei fetițe de 10 ani, Caitlin, care suferă de sindromul Asperger, și a micii comunități din care aceasta face parte, după evenimentele tragice care au dus la moartea a doi elevi de gimnaziu și a unei profesoare. Mai precis, fratele lui Caitlin, Devon, o altă elevă și doamna profesoară Schneider au fost împușcați mortal, la școală, de doi băieți cam de aceeași vârstă cu Devon. Mai multe detalii nu ne sunt date, fiindcă acest eveniment nu este punctul central al poveștii, însă ne este sugerată instabilitatea mentală a celor doi atacatori. O imagine destul de tristă în acuratețea sa, a tuturor cazurilor de „school shootings” care au loc în Statele Unite… Ei bine, Pasăre cântătoare se concentrează pe ceea ce urmează acestei tragedii, pe felul în care atât Caitlin, cât și cei din jurul ei, încearcă să se descurce cu ceea ce le-a rezervat destinul, și să găsească Împăcarea (cu majusculă, exact așa cum îl scrie și Caitlin).

Citește în continuare aici.