#RefugiulPerfect 11, Pânza Charlottei

După Charlie, e rândul Charlottei. Charlotte este o păienjeniță.

Cea mai cunoscută păienjeniță din toate timpurile

#RefugiulPerfect 11, Pânza Charlottei

                             Un text de Florin Bican, dintr-o serie de dialoguri imaginare cu Francisca

 

 

– Te rog, Franciscuța, spune tata, intrând cu stropitoarea în cameră. Udă tu plantele din balcon. Da’ vezi să nu pui prea multă apă la cactuși!

– Că de nu, unde-mi stau picioarele îmi va sta și capul? se interesează Francisca, preluând stropitoarea.

– Da’ de ce? Ai de gând să te-apuci de yoga? se face tata a nu pricepe.

Francisca ridică din umeri și dă să iasă în balcon.

– Aoleu! strigă ea din prag.

– Ce-i? se sperie tata. Ai vărsat apa?

– Nu, îl liniștește Francisca, retrăgându-se un pas. Da’ i-o pânză de păianjen în balcon. Cu un păianjen mare drept în mijloc…

– Și ce, ți-e frică de el? Că doar nu ești insectă, o provoacă tata.

– Păi…

– N-are de ce să-ți fie frică. Probabil e Charlotte.

– Cineee?

– Păienjenița din Pânza Charlottei, cartea lui E. B. White.

– De unde știi?

– Păi uite, îi arată tata, venind lângă ea în prag. Nu ți se pare că vezi niște litere în pânza de păianjen?

– Chiar! se bucură Francisca după ce privește pânza câteva clipe, cu ochii mijiți. Văd un A, un V, un N, un M și parcă un R…

– Așa e, se entuziasmează tata. Ea e! Ți-am spus?

– Da’ eu tot nu știu cine-i Charlotte asta.

– Păi dacă n-ai citit cartea, n-ai de unde ști, o consolează tata. Da’ și când oi citi-o…

– Păi când? îi dă ghes Francisca.

– Uite, promite tata, când s-or deschide librăriile, mă duc și ți-o cumpăr.

– Da’ pân-atunci nu-mi zici puțin din ea? De ce scrie păienjenița aia?

– Ca să-l salveze pe prietenul ei, Wilbur.

– Wilbur era alt păianjen?

– Nuuu, era un purcel.

– Și cum se-mprietenise cu Charlotte?

– Păi așa cum te-ai împrietenit și tu cu vulpelul Puggle, cu Pinocchio, cu iepurașul Edward și cu toate bidigăniile din colțul cu plușuri.

– Da’ cum putea un păianjen să vorbească cu un purcel?

– Așa cum o fetiță poate să vorbească cu un vulpel de catifea.

– Și de ce vr…, ăăă, voia să-l salveze?

– Pentru că locuiau la o fermă, și fermierii au ciudatul obicei ca, în anumite împrejurări, să-și transforme porcii în cârnați, caltaboși, șuncă, jumări și alte forme alternative de viață, lucru cu care Wilbur nu era de acord.

– Și dacă scria cuvinte în pânza ei, Charlotte îl salva?

– Păi da, că scria mesaje prin care încerca să-i convingă pe fermieri că purcelul ăsta e mai valoros sub formă de purcel decât sub formă de cârnați.

– Și i-a convins?

– Până la urmă da. Da’ a trebuit să scrie multe mesaje… Venea lumea din toate părțile să le vadă. Iar când Wilbur a fost dus la un concurs de frumusețe, Charlotte l-a ajutat să-l câștige. Asta i-a convins pe fermieri să-l lase pe Wilbur să-și continue viața sub forma în care câștigase concursul…

– Normal! încuviințează Francisca. Și păienjenița ce-a făcut?

– A trebuit să plece, dar Wilbur a rămas prieten cu puii ei, că avea foarte mulți.

– Și toți scriau?

– O să afli când citești cartea. Dar până atunci udă, te rog, plantele. Sau ți-e frică de păianjen?

– Nuuu… Dacă nu-i Charlotte, precis i-un pui de-al ei, că uite, parcă a mai făcut un L în plasă.

 

 

67 de cărți. 67 de lumi. 67 de Refugii Perfecte.

Textul face parte dintr-o serie de 67 de #RefugiiPerfecte de la #EdituraArthur.

Descoperă-le pe toate AICI.