Semnal editorial 144 + Fragment în avanpremieră: Madeline Miller – Circe

Rar se întâmpla o asemenea grozăvie, să fie pedepsit un zeu, așa că sălile vuiau de zvonuri. Prometeu nu putea fi ucis, însă existau destule cazne la fel de rele ca moartea. Ce vor fi oare: pumnale, săbii, mădulare smulse? Ţepușe încinse sau o roată de foc? Naiadele leșinau una în poala alteia. Zeii-râuri făceau pe țanțoșii, deși erau vizibil tulburați. Nici nu vă închipuiți cât de tare se tem zeii de durere. Nimic nu le e mai străin și nimic nu le trezește atâta jind să vadă totul cu ochii lor.

În ziua stabilită, ușile sălii de oaspeți a tatei s-au dat în lături. Din pereți străluceau torțe uriașe, bătute în pietre scumpe lustruite, iar la lumina lor s-au strâns nimfele și zeii de toate felurile. Zveltele driade au lunecat grațioase din păduri, iar colțuroasele oreade s-au dat iute jos de pe stânci. Era și mama de față, cu surorile ei naiade; zeii-râuri, lați în umeri, stăteau îngrămădiți laolaltă cu nereidele albe ca peștii și stăpânii lor de sare. Au venit chiar și măreții titani: tata, desigur, și Oceanos, însă și mereu schimbătorul Proteu și Nereu al Mărilor, mătușa Selene, care-și mână caii argintii pe cerul nopții, și cele patru Vânturi, în frunte cu gerosul unchi Boreas. O mie de ochi lacomi. Nu mai lipseau decât Zeus și olimpienii lui. Ne priveau cu dispreț întrunirile subpământene. Se zicea că deja stabiliseră caznele între ei, la propria adunare din ceruri. 

Citește un fragment în avanpremieră pe Biblioteca lui Liviu.