Spune-ne unde mergi în vacanță, ca să-ți zicem ce cărți să strecori în bagaj

de Simona Stoica04 august 2022
Unde mergi în vacanța de vară?

Oare îți pregătești cu câteva luni în avans vacanța? Preferi să te odihnești în loc să explorezi? Să dormi în loc să admiri răsărituri pe plajă? Să dansezi în loc să faci poze naturii? Să fii singur sau înconjurat de cei dragi? Nu există un răspuns corect, la fel cum nu există o carte potrivită pentru toți cititorii. Poate că într-o zi ai chef să pornești într-o aventură și să nu-ți faci niciun plan, lăsând lumea înconjurătoare să te surprindă la fiecare pas (sau, mai bine zis, la fiecare oră). Poate că obișnuiești să-ți pregătești bagajul cu o seară înainte de plecare, gândindu-te că orice nu ți-ai luat poate fi înlocuit sau cumpărat. Până la urmă, important e că pleci în vacanță, nu-i așa?

 

Însă nu te putem lăsa să o faci fără să-ți strecurăm cel puțin o carte în bagaj. În plus, din moment ce fiecare loc are propria poveste de împărtășit, oferindu-ți posibilitatea să creezi noi amintiri sau să le apreciezi din nou pe cele vechi, ne-am îndreptat atenția spre cele patru destinații de vară preferate de cititorii noștri și am ales câteva cărți potrivite pentru vacanță.

 

I. La mare

Imaginează-ți că te afli pe o plajă pustie. Valurile se sparg la țărm, nisipul îți acoperă picioarele goale, pălăria te protejează de briza trecătoare, iar pescărușii te salută din zbor, dispărând la orizont. O atmosferă cu adevărat feerică, nu-i așa? Însă lipsește ceva. O vacanță la mare înseamnă plimbări de-a lungul falezei, festivaluri de muzică, petreceri până în zori, volei pe plajă, castele de nisip și libertate, mai ales când înoți în larg și apa îți șoptește secretele din adânc. Chiar dacă ți-ai luat la tine o sută de ținute și de costume de baie, o vacanță la mare parcă nu este completă fără o carte citită la plajă (sau la piscină, deși preferăm prima variantă).

 

Recomandări:

  • Viața într-un acvariu: după ce vei citi primele capitole, o să vrei să te arunci în mare și să înoți pentru câteva ore bune, fiindcă viața familiei Stone o să te răvășească lent (titlul e foarte înșelător)
  • Hoții de fum: da, trebuie să ai neapărat un roman de 600+ pagini pe plajă; altfel cum îți vei da seama că te afli în vacanță?
  • Denton Little are întâlnire cu Moartea: un roman teribil de amuzant: pregătește-te să râzi în hohote și să urmărești din primul rând o comedie neagră absolut mi-nu-na-tă!

 

Fantasy pentru adolescenți Editura Youngart

 

II. La munte

Dacă îți plac drumețiile și ești o fire aventuroasă, probabil că vei merge la munte aproape în fiecare weekend. Sigur o să găsești loc pentru câteva cărți în rucsac, mai ales când îți imaginezi ce poze vei face în natură. Din moment ce nu refuzi nicio provocare și preferi activitățile în aer liber, vei alege doar romane care te vor pune pe gânduri, acele lecturi care-ți rămân în minte zile, săptămâni, luni, poate chiar ani întregi, îndemnându-te – așa cum doar o carte știe cum – să le răsfoiești din când în când ca să-ți amintești în ce moment al vieții ai ales să ieși în grabă pe ușă și să pleci într-o expediție nouă.

 

Recomandări:

  • Ținutul țânțarilor: poate că nu vei străbate (toți) cei 1.524 de kilometri alături de Mim, însă ai putea să-i înseninezi călătoria cu povești amuzante, distrăgându-i atenția de la ce o așteaptă la finalul aventurii
  • Fetele din castel: ce-ar putea fi mai frumos decât să-ți petreci vacanța de vară într-un castel vechi de secole?
  • Crângul de alun: un roman de citit pe prispă, după miezul nopii (oricât de mult te-ar tenta, nu te plimba prin pădure noaptea!)

 

III. La bunici

Cred că fiecare cititor a petrecut cel puțin o vacanță de vară la bunici. Ai învățat numele fiecărui prieten necuvântător de la o fermă îndepărtată, ai dormit în miezul zilei într-o căsuță primitoare sau ai lenevit într-o oază de liniște în oraș, savurând fiecare prăjitură pregătită cu drag de bunica îngăduitoare și ascultând toate istorisirile împărtășite pe înserat de bunicul povestitor. Firește, să nu uităm de blugii rupți sau de juliturile de pe brațe, de cireșele mâncate direct în & din pom, de cursele cu bicicletele, rolele și skateboardurile sau de întâlnirile de la apus. Of, bunicii vor rămâne mereu aliații noștri de nădejde!

 

Recomandări:

  • Eleanor & Park: să nu-ți uiți căștile acasă & pregătește playlistul din timp (ai aici o listă cu toate melodiile menționate în roman: sfatul nostru e să le asculți pe fundal, astfel încât muzica să-ți schimbe complet experiența lecturii)
  • Cartea verii: #musai să o citești împreună cu bunica ta!
  • Suntem bine: să le spui bunicilor să-ți prepare un desert copios: s-ar putea să verși câteva lacrimi

 

Povești de viață Editura Youngart

 

IV. În tabără

Știm la ce te gândești: de ce ți-ai lua cărți când de-a lungul zilei vei participa la fel și fel de activități în aer liber, iar noaptea te vei așeza în jurul unui foc de tabără sau vei dansa la vreo petrecere pe care sigur nu vrei să o ratezi? Ei bine, poate că la un moment dat vei simți nevoia să iei o pauză sau să te plimbi împrejur. Poate că la finalul unei drumeții vei dori să te întinzi într-un luminiș și să citești nu-tocmai-pe-furiș câteva capitole, bucurându-te de liniște și de o carte ce-ți va aduce (indiscutabil) zâmbetul pe buze.

 

Recomandări:

  • Academia prințeselor: nu uita să-ți pui o dorință la final (If You Know, You Know)
  • Îndrăgostită de cărți: misiunea ta e să-i transformi pe toți cei din tabără în cititori înfocați!
  • Gașca pofticioșilor: ai putea să-ți convingi prietenii să rezolvați împreună enigmele, ajutându-l pe Vic să descifreze indiciile pe care i le-a lăsat tatăl lui

 

Shannon Hale, Editura Youngart

David Arnold
Autor
David Arnold
David Arnold e considerat unul dintre cei mai promiţători noi autori de literatură Young Adult, romanul său de debut Mosquitoland aducându-i această r...
mai multe
Tove Jansson
Autor
Tove Jansson
Tove Jansson (1914-2001) s-a născut la Helsinki, într-o familie de artişti: tatăl ei a fost sculptor, iar mama, desenatoare şi ilustratoare. A avut do...
mai multe
Shannon Hale
Autor
Shannon Hale
Shannon Hale s‑a născut în Salt Lake City, Utah în 1974, iar la vârsta de zece ani a început să scrie cărți, în general povești fantasy cu ea însăși î...
mai multe
Recomandări (84) Interviuri (17) Noutăți (33) Titluri în focus (81) Evenimente (11) Topuri (5) Concursuri (22)
Interviu Alex Moldovan
Interviu | Alex Moldovan: „Sper că va exista un procent de cititori care vor cădea pe gânduri după lectura cărții” de Adina Rosetti și „Noii cititori” 21 august 2023
În luna august, în cadrul seriei de articole „Noii cititori” realizate în parteneriat cu Scena9 și coordonate de scriitoarea Adina Rosetti, copiii din...
Mai multe
[GIVEAWAY] Trilogia „Arcul Secerii” 01 august 2023
REGULAMENT OFICIAL DE PARTICIPARE LA CAMPANIA [GIVEAWAY] Trilogia „Arcul Secerii” 14 – 23 august 2023 SECȚIUNEA 1. ORGANIZATORUL CAMPAN...
Mai multe
[GIVEAWAY] Trilogia „Ursul și privighetoarea” 29 iulie 2023
REGULAMENT OFICIAL DE PARTICIPARE LA CAMPANIA [GIVEAWAY] Trilogia „Ursul și privighetoarea” 29 iulie – 13 august 2023 SECȚIUNEA 1. ORGA...
Mai multe
Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART