Tehnici de supraviețuire în lagăr

Termenul de „lagăr”, potrivit DEX-ului, prezintă numeroase sensuri, dar cel ce interesează demonstrația noastră este de „loc în care sunt ținuți închiși și sub supraveghere prizonierii de război sau, în regimurile totalitare, persoanele considerate ostile regimului.” Acea conjuncție disjunctivă împarte chiar subiectul celor două romane ilustrative pentru definiție: Garnizoana din Siberia de Markovits Rodion și Mai este oare acesta un om? de Primo Levi. Deși stilistica acestora(sub forma reportajelor de front, stilul neutru și de multe ori impersonal al primului; fragmentarismul capitolelor celui de-al doilea, dat de necesitatea urgentă de destăinuire a autorului) nu va fi comentată, relevant este că în spatele ambelor relatări se află o experiență biografică extremă.

Pe scurt, primul roman parcurge cei șapte ani de prizonierat ai unui tânăr doctor în drept. Prins inițial în vâltoarea primului război mondial, candidatul-ofițer din armata Imperiului Austro-Ungar ajunge să fie luat prizonier de ruși și transportat prin taigaua siberiană până pe malul fluviului Amur unde va petrece restul conflagrației (și încă câțiva ani) într-un lagăr pentru ofițeri. Deși suntem întâmpinați inițial de monotonia și de continuitatea formelor instituționalizate ale cazarmei monarhice austro-ungare, de atitudinile și educația adânc înrădăcinate ale ofițerilor, de conveniențele rigide, ierarhie și disciplină, asistăm la un proces treptat de coroziune a acestora și de infiltrare a spiritului liber, a pasiunilor refulate, a deciziilor raționale și iraționale, a instinctului de supraviețuire, a șansei și, în final, a ceea ce Levi numește un experiment diabolic „pentru a stabili ce este esențial și ce este dobândit în comportamentul animalului-om în lupta pentru existență.”[2] Practic, întreg romanul este o lungă deziluzionare, iar acesta este pârghia cu care îl putem lega de cel de-al doilea. După capturarea din 1944 dintr-o tabără de partizani din Italia, Primo Levi trăiește experiența ultimului an de existență al lagărului de muncă Auschwitz III-Monowitz, până la abandonarea acestuia de către naziști și sosirea trupelor rusești. Deși la prima vedere pare că lucrăm cu variabile diferite (lagăr pentru ofițeri vs. lagăr de exterminare prin muncă în van), similitudinile nu sunt puține, iar naturii umane îi este intrinsecă „o cunoaștere insuficientă a naturii complexe a nefericirii”[3], ceea ce conduce la substituția continuă a cauzelor celei din urmă.

Citește continuarea articolului pe Book Hub.