TONI MORRISON - PREAIUBITA
Bazat pe o întâmplare reală, Preaiubita este un roman extrem de dur despre sclavie, supraviețuire și identitate. La baza lui stă cazul lui Margaret Garner, o tânără de culoare care și-a ucis fiica. Ea considera că moartea e cel mai bun lucru pe care i-l poate oferi deoarece perspectiva unei vieți petrecute în sclavie era mult mai înspăimântătoare. Povestea o are în centru pe Sethe, o sclavă fugară care încearcă să ia viața de la capăt alături de copiii săi. Dar moartea fetiței sale o bântuie zi și noapte, iar spiritul acesteia este prezent și în casa în care locuiesc acum, tulburându-le clipele și încercând să-și găsească pacea. Preaiubita stă scris pe piatra ei de mormânt, pentru că atât și-a permis Sethe la momentul respectiv să scrie , deși ar fi vrut ca fiica ei să aibă parte de mai multe cuvinte care să îi confirme scurta prezență în lume. Odată cu apariția unei persoane de la ferma unde Sethe locuise aproape toată viața ei, amintirile încep să iasă la iveală, mai reale ca niciodată. Tortura, munca nesfârșită, disperarea și lipsa speranței - toate sunt încă prezente în mintea lui Sethe, care nu se poate elibera cu adevărat de experiențele marcante ale existenței sale.
Citește continuarea pe Cititori feroce.