Umor, crimă și „Toate sistemele în alertă” (de Martha Wells)
Care să fie oare linia demarcatoare între o IA pur și simplu și conștiința de sine? s-au întrebat atât de mulți scriitori de SF de-a lungul timpului… iar Martha Wells pare să fi găsit un răspuns. Neașteptat poate pentru SF-ul serios, dar în retrospectivă… nu chiar așa de surprinzător. Care, culmea, nu mă duce cu gândul la Roboții lui Asimov, cum ne-am aștepta, ci mai degrabă la Numele Trandafirului de Umberto Eco, deși nu pot detalia prea tare fără a face spoiler (pentru Eco).
Pot însă menționa măcar punctul comun între legătura om-divinitate-Diavol pentru călugării medievali de acolo și om-robot pentru exploratorii din lumile imaginate de Wells: umorul. În fond, rar o să găsim ceva mai unic omenirii comparativ cu celelalte animale inteligente (în diverse grade) de pe Terra decât capacitatea de a glumi – și nu aș fi extrem de surprins dacă, la prima întâlnire de gradul III, speciile extraterestre nu vor înțelege poanta și, probabil, nici faptul că etalarea danturii nu reprezintă o amenințare (ci o deschidere).
