Unul dintre noi
Povestea lui Anders Breivik și a masacrului din Norvegia de Åsne Seierstad + Utoya – 22 iulie
Când a fost ultima oară când ai simțit nevoia să-ți împărtășești ura? Când a fost ultima dată când ai încercat să izolezi pe cineva? Pentru că nu era cool? Era sărak? „De la țară”? Nu era de acord cu tine? Care a fost ultima glumitză rasistă sau sexistă pe care ai făcut-o? Ți-ai neglijat, de curând, copilul? Crezi că sunt de vină alții pentru situația ta? Când ai împărtășit ultima oară idei cu regimuri care au masacrat oameni pe criterii etnice, religioase, ideologice sau economice?
Sunt întrebări despre noi. Despre fiecare dintre noi. De aici excelentul titlu, Unul dintre noi, ales de jurnalista Åsne Seierstad pentru a documenta atacul terorist din 22 iulie 2011, de pe insula Utoya. Anders Breivik a apărut în sânul societății norvegiene și este și un produs al discursului de extremă dreapta, recuperat prin populism, omniprezent pe internet, vizibil și la nivel politic în Occident în ultimii zece ani. El este unul dintre noi. Un occidental. Un european. Un alb. Un tip comun, politicos, preocupat de cum arată. Un criminal care a ucis cu sânge rece șaptezeci și șapte de oameni.
Citește mai multe pe guerrillaradio.ro.